Guvernul și-a angajat răspunderea pe proiectul Legii privind noile taxe

Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament, în 26 septembrie, pe proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, act normativ pe care Executivul îl aprobase anterior, într-o ședință la Palatul Victoria.

Conform procedurii prevăzute de constituție, timp de trei zile, poate fi depusă o moțiune de cenzură și Guvernul să fie demis prin vot, dar acest lucru nu se va întâmpla, deoarece coaliția la guvernare PSD-PNL deține majoritatea în Parlament.

După epuizarea celor trei zile, proiectul de lege se consideră adoptat.

După alte două zile, dacă legea nu a fost atacată la Curtea Constituțională, se transmite președintelui Klaus Iohannis, care o va promulga.

Parlamentarii USR și Forța Dreptei au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectul de lege, lucru ce va împiedica intrarea în vigoare a noilor taxe și impozite, până la pronunțarea unei decizii din partea Curții.

Proiectul de lege, modificat și completat ca urmare a includerii unor amendamente formulate de senatori și deputați, acceptate de Guvern – vezi DOCUMENT 

Discursul premierului Marcel Ciolacu în Parlament:

„Vin astăzi pentru a angaja răspunderea Guvernului pe un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară și să pună punct modului în care cei puternici se credeau de neatins. De astăzi s-a terminat cu dubla măsura, cu privilegiile la stat, cu excepțiile peste excepții din mediul privat și cu banii făcuți ușor din evaziune.

Și eu m-am  săturat de ipocrizie. M-am săturat să văd că unii își încasează salariul fără să aibă vreo performanță în timp ce alții trebuie să spetească. M-am săturat să văd că unii își plătesc taxele, iar alții urlă din gură de șarpe că nu se poate. Nu se mai poate să ne facem că facem, să cerem fără să dăm nimic în schimb. Trebuie să punem sistemul pe baze echitabile pentru toți. Măsurile au fost dezbătute îndelung. Nu sunt o simplă reacție la nevoiel de acum ale statului. Am avut un dialog public consistent.

Azi. îmi asum răspunderea pentru un set de măsuri dar suntem abia la începutul unei reforme mai ample, care înseamnă o reașezare a statului pe baze mai echitabile. Am mers înainte cu mult curaj, care din păcate a lipsit în ultimii zeci de ani în materie de reforme. Eu nu vreau să văd o nouă generație îndatorată doar pentru că noi pierdem acești ani fără să facem nimic. Românii vor un stat mai implicat.

Vom demara un proces de simplificare a tuturor legilor. Echilibrarea sistemului fiscal și legi mai bune înseamnă ceea ce numeam o țară ca afară. Nu sunt adeptul modificărilor fiscale atunci când nu este cazul. Nu am susţinut niciodată măsuri luate peste noapte, fără nicio analiză. Nu cred în varianta inventării de noi biruri pentru mediul de afaceri corect, care îşi achită impozitele şi taxele la stat. Cred, însă, că măsurile dure trebuie luate acolo unde există fraudă, acolo unde există evaziune, acolo unde există risipă în cheltuielile statului. Cred că singura cale prin care această ţară se poate dezvolta este un parteneriat cinstit şi real între Guvern şi mediul de afaceri!

În ultimele luni de zile, foarte multe persoane mi-au sugerat că nu este momentul acum să luăm aceste măsuri, înaintea unui an electoral fără precedent, cu patru rânduri de alegeri. Că ar fi mai bine să ascundem problemele sub preş şi să amânăm toate aceste măsuri după alegeri. După alegeri, când românii nu mai pot sancţiona prin vot pe nimeni. A nu face nimic pentru că vin alegerile şi nu trebuie deranjat nimeni, nici măcar cei incorecţi, nu este o opţiune pentru mine! A nu face nimic şi doar a da din gură din opoziţie, după ce ai nenorocit bugetul României, iarăşi nu poate fi o opţiune. Eu nu pot şi nu vreau să las o ţară fără opţiuni! De aceea, nu am adoptat varianta comodă în care să nu fac nimic!

Am multe defecte, dar cu siguranță nu pot să mint.

Nu pot să vin în faţa dumneavoastră şi să vă mint aşa cum aţi fost minţiţi înainte de alegerile din 2009, când vi s-a promis raiul pe Pământ şi apoi v-au fost tăiate salariile şi pensiile! Sunt un om responsabil şi cred că măsurile trebuie luate atunci când sunt necesare. Chiar dacă ele nu sunt pe placul unora! Chiar dacă cei care au crezut că şmecheria va putea continua la nesfârşit ţipă acum cât pot de tare! Nu, dragi români! Astăzi, se va încheia o etapă din istoria României! Astăzi, se termină cu şmecheria! Măsurile trebuie luate atunci când sunt necesare, chiar dacă nu sunt pe placul tuturor.

Astăzi, Guvernul pe care îl conduc îşi asumă răspunderea tocmai pentru că România nu-şi mai poate permite să se bazeze doar pe munca celor cinstiţi, a celor care îşi plătesc corect taxele şi impozitele la stat, iar pe ceilalţi să nu-i deranjeze nimeni! România nu-şi poate permite ca doar cei cu salarii mici să plătească corect taxele, iar cei cu venituri mari să le tot optimizeze! De astăzi, toată lumea va plăti în funcţie de cât câştigă! Nu poţi fi milionar, dar să plăteşti taxele la echivalentul salariului minim pe economie! Nu poţi obţine profituri excesive, dar în ţara în care le-ai obţinut să nu plăteşti nimic! La fel cum nu se poate ca simpla prezenţă la serviciu să-ţi dea dreptul automat la sporuri de zeci de mii de lei. Fără nicio performanţă! Şi, din acest motiv, tot astăzi Guvernul pe care îl conduc îşi asumă şi răspunderea pe măsurile de reducere a risipei bugetare. Pentru că nu este corect ca statul român să se lăfăie, cu cheltuieli care cresc de la an la an, rezultatul fiind doar un act administrativ total ineficient şi fără legătură cu nevoile reale ale cetăţenilor.

E clar pentru toată lumea că ce a fost până acum nu a funcționat. Cheltuielile cu personalul bugetar au explodat, în ultimii 10 ani au crescut de 260%, însă performanța și eficiența nu.

Va fi mai multă cumpătare pentru bugetarii cu venituri mari. Vor fi mai puțini șefi, se vor desființa mii de possturi cu toată salba de șoferi, secretare. Vom implemenmta un plan de reducere a risipei pentru aparatul de stat, vor fi limitate cheltuielile cu achizițiile, indemnizațiile vor fi plafonate, vom comasa și descentraliza o serie de instituții. Măsurile dure trebuie luate acolo unde există fraudă. Legea propus prevede măsuri clare pentru reducerea fraudei și a evaziunii. Nu mai putem să ne bazăm doar pe taxele plătite cinstit.

Cu toţii vrem un sistem de sănătate puternic şi accesibil tuturor. Cu toţii vrem un sistem de învăţământ care să ne educe într-adevăr copiii. Cu toţii vrem servicii sociale, unde părinţii şi bunicii noştri să fie îngrijiţi corespunzător. Dar toate acestea costă bani. Şi nu pot fi construite când România are o evaziune fiscală de 10% din PIB. 160 miliarde lei. 32 miliarde euro. De aceea, vom creşte masiv amenzile şi vom confisca pe scară largă bunurile provenite din evaziune. Vom impozita cu 70% tot ce înseamnă avere ilicită. Însă impozitarea cu 70% a sumelor nejustificate nu înseamnă taxarea banilor de la nuntă sau de la botez. Nu! Cu 70% va fi taxat cel care nu şi-a plătit corect taxele şi impozitele, cel care a făcut evaziune, cel care a furat din banii pentru sănătate, pensii, educaţie. De trei luni de zile nu a fost zi în care acest pachet să nu fie discutat. Modelul bazat pe facilități fiscale nu mai poate continua.

România nu-şi mai permite facilităţi şi privilegii de 75 de miliarde de lei şi o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate, înseamnă 15% din PIB, exact cât ne-ar trebui ca să ajungem în media europeană la venituri.

Astăzi, avem printre cele mai mici taxe şi impozite din Europa pe capital, dar încasăm cel mai puţin TVA. Practic, mai mult de o treime nu încasăm! La impozitul pe profit încasăm doar un sfert din ce ar trebui, iar la impozitul pe venit – doar 80%. Nu încasăm taxe, în schimb ne împrumutăm la nesfârşit, riscând blocarea banilor de la Uniunea Europeană. Aşa nu vom ajunge nicăieri. În ultimii ani s-au dat facilităţi fiscale imense pentru firme şi diverse categorii de angajaţi. Logic, ca urmare a creşterii economice, ar fi trebuit ca şi veniturile statului să crească. Cu toate astea, încasările au stagnat. Suntem la doar 27% din PIB. Mai mult, bugetul României astăzi se bazează pe taxele plătite de salariaţi, pe consumul acestora şi pe investiţiile publice.

Ca premier, sunt obligat să pun interesele României mai presus decât al unor grupuri că fac profituri nu de miliarde, ci de doar sute de milioane. Pentru interesul României este să nu fie blocate fondurile europene, să aderăm la OECD. Dacă nu facem nimic ar înseamn să oprim dezvoltarea României și oprirea construcției de școli, autostră și spitale.

Am văzut interpretări că măsurile aduc austeritate. Aussteritatea a fost în 2010, când s-au tăiat salariile și a crescut TVA general. Acests guvern nu crește TVA general, păstrează TVA de 9% la alimente. Cum poți vorbi de austeritate când una dintre măsuri e creșterea salariului minim cu 10%? E dureros pentru anumite interese economice însă toți trebuie să plătim corect taxele aici, corect și echitabil. Trebuie un mediu concurențial corect, în care fiecare plătește corect în funcție de cât câștigă. E o măsură de echitate – marele companii să pătească măcar la nivelul companiilor mici românești. Asigurăm echitatea fiscală între contribuabili prin eliminarea facilităților.

Oamenii obișnuiți nu vor plăti nimic în plus. Vor fi impozitate luxul și viciile. Știu că în aceste zile românii de bună credință se întreabă ce se va întâmpla cu taxele și impozitele lor. Dacă acești bani vor fi bine cheltuiți sau vor ajunge printr-un portabaj.

Această guvernare este desre reforme și economie, despre binele românilor și dezvoltarea României, cei care vor să folosească funcția publică sau politică pentru beneficii personale nu vor fi tolerați în această guvernare și nu se vor putea ascunde după carnetele de partid.

Cei care clamau fără penali acum fac scut în jurul penalilor din propriul partid. Spre deosebire de ei, eu și acest Guvern vom avea toleranță zero față de corupție. Solidaritatea noastră este doar cu românii.

Nu voi fi niciodată solidar cu cei care confundă funcția cu moșia proprie. Nu voi tolera niciun exces și le cer tuturor celor care sunt în slujba românilor să se gândească de două ori când avizează o achiziție publică. Ne putem face treaba și fără cele mai noi mașini, telefoane sau deplasări externe al căror scop este doar plimbarea. Putem legifera foarte multe, dar nu putem legifera bunul simț, acest depinde doar de noi.”

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.