Veniturile Horváth România au crescut cu 21%, în 2023 față de 2022, la aproximativ 8 milioane de euro, fiind susținute de cererea ridicată pentru proiecte de consultanță în arii legate de digitalizare (digital transformation), sustenabilitate (green transformation), reorganizare și eficientizare a proceselor de business.
În toate aceste domenii, se așteaptă un interes sporit din partea firmelor din țara noastră, în 2024, România fiind aliniată tendințelor globale din această perspectivă.
Pe lângă proiectele din România, consultanții locali au fost implicați în dezvoltarea și livrarea unor proiecte internaționale, în țările de limbă germană (DACH: Germania, Austria, Elveția) și Orientul Mijlociu, contribuind astfel la veniturile record înregistrate de Grupul Horváth în anul fiscal 2023-2024, de 306 milioane de euro. Gradul ridicat de expertiză, în multiple industrii, și calitatea serviciilor oferite de consultanții de la București sunt considerate atu-uri la nivelul Grupului.
Clienții Horváth România provin, cu precădere, din domenii precum energie, transporturi, oil & gas și FMCG, iar principale provocări la care se pot aștepta în acest an – și pe care le vor înfrunta și alte industrii – se referă la nevoia business-urilor de: (1) transformare digitală; (2) transformare „verde”; respectiv (3) transformare organizațională / operațională.
Acestora li se vor adăuga presiuni asupra profitabilității, reflectate într-o nevoie de a reduce costurile, impuse de condițiile pieței de desfacere (cerere în scădere) și de cea a muncii (lipsa de personal calificat), alături de creșterea competiției.
În plus, echipa Horváth de la București estimează că s-ar putea intensifica activitatea de fuziuni și achiziții (M&A), ceea ce poate duce la o creștere a proiectelor de integrare „post fuziune” a companiilor.
„Din 2020 încoace, nu mai putem vorbi de o normalitate în business, ci de multiple provocări, care vin din mai multe direcții, cu mare rapiditate și, adesea, trebuie înfruntate simultan. Cu toate acestea, cred că în România vor exista oportunități de creștere în toate industriile, iar investițiile străine nu ne vor ocoli. Important este să fim pregătiți a valorifica aceste șanse. Din ce în ce mai multe companii înțeleg că pot face un salt competitiv prin transformarea digitală și transformarea verde, fiind tot mai interesate de astfel de proiecte, a căror implementare cu succes le poate crește vânzările și profitabilitatea”, consideră Kurt Weber, managing director, Horváth România.
Pentru 2024, Horváth România își propune creșterea business-ului, pe baza competențelor și capabilităților echipei de consultanți, dovedite inclusiv prin proiecte internaționale, în arii precum transformarea digitală, „green transformation” și transformare organizațională.
Compania mizează pe consolidarea echipei, atât la nivel numeric (care a urcat la 40 de membri, în prezent, față de 35, în anul anterior), cât și la nivelul expertizei.
„Rezultatele excelente din 2023 au demonstrat, încă o dată, că succesul în businessul de consultanță se datorează pregătirii și experienței profesioniștilor precum și stabilității echipei, în cazul Horváth România fiind vorba de o medie de șase ani petrecuți în companie. Pentru a asigura acești factori de succes, recrutăm în mare parte tineri, aflați la debutul carierei, care au un profil internațional și o bună pregătire academică. Mizăm pe formarea lor ‘on the job’, în cadrul unor proiecte locale și internaționale, investind în dezvoltarea lor și oferindu-le oportunități de creștere. Pe cei mai buni dintre aceștia îi promovăm, după 4-5 ani de experiență, în poziții de leadership (Senior Project Manager sau Principal), ceea ce le conferă roluri de și mai mare importanță în proiecte din ce în ce mai complexe, unele desfășurate în mai multe țări”, a explicat Kurt Weber.
Horváth România este parte a grupului internațional de consultanță în management, Horváth, cu 40 de ani de experiență, prezent în 24 de țări și având activitate pe piața românească, din 2005.