Inflație de 5,1%, în august

Inflația a fost de 5,1% în luna august, comparativ cu luna corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Astfel, preţurile de consum au crescut cu 5,1% în luna august 2018 comparativ cu luna august 2017. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,78% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele alimentare cu 4,15%, iar serviciile – cu 2,61%.

“Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2016 – august 2017), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,5%”, precizează INS.

Comparativ cu finalul anului trecut, în august s-au majorat cel mai mult preţul gazelor naturale, cu 16,61%, al combustibililor cu 5,61%, şi cel al tutunului şi ţigărilor cu 3,68%. Pe de altă parte, în perioada menţionată nicio categorie nu a consemnat o scădere a preţurilor.

Totodată, citricele şi fructele meridionale s-au scumpit cel mai mult în august, cu 9,92%, alte legume şi conserve de legume, cu 6,76%, fructe şi conserve din fructe, cu 3,44% şi pâinea, cu 2,64%.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.