Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 0,7% în trimestrul I (T1) faţă de T1 din 2017, iar cele pentru transportul mărfurilor au crescut cu 7,6%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Înmatriculările noi se referă la mașinile înmatriculate pentru prima dată în România. Acestea cuprind vehiculele noi, inclusiv cele achiziṭionate în leasing, precum ṣi cele la mâna a doua din import.
Datele nu includ reînmatriculările datorate schimbării proprietarului în urma vânzării autovehiculului, tramvaiele şi troleibuzele, vehiculele militare, remorcile din agricultură şi vehiculele de locuit.
Înmatriculări noi de vehicule rutiere, pe categorii
– număr –
Anul 2017 | Anul 2018 | |||||||
Categorii de vehicule | Trim I | Trim II | Trim III | Trim IV | Trim I | |||
A | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | |||
I. Vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor | 152222 | 151477 | 162157 | 172629 | 151221 | |||
Mopede şi motociclete | 1182 | 2969 | 2695 | 1350 | 1376 | |||
Autoturisme | 150397 | 147907 | 158873 | 170566 | 149273 | |||
Autobuze şi microbuze | 643 | 601 | 589 | 713 | 572 | |||
II. Vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor | 26808 | 28721 | 26581 | 28024 | 28857 | |||
Autocamioane1) | 16850 | 17837 | 16038 | 17783 | 16960 | |||
Autotractoare | 3920 | 3338 | 3013 | 3298 | 3880 | |||
Remorci şi semiremorci | 6038 | 7546 | 7530 | 6943 | 8017 |
1) Inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale
În T1 din 2018 comparativ cu T1 din 2017, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creṣtere la categoria mopede ṣi motociclete cu 16,4% ṣi scăderi la autobuze ṣi microbuze ṣi la autoturisme cu 11,0%, respectiv 0,7%.
În ceea ce priveṣte înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au fost înregistrate creṣteri la categoria remorci ṣi semiremorci ṣi la categoria autocamioane cu 32,8% ṣi respectiv cu 0,7% ṣi scădere la autotractoare cu 1,0%.
Faţă de T4 din 2017, în T1 din 2018 înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 12,4%, iar înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au crescut cu 3,0%.