Instituțiile UE se angajează să încurajeze mersul cu bicicleta

Uniunea Europeană (UE) face încă un pas important în reducerea emisiilor generate de transporturi, prin adoptarea Declarației europene privind deplasarea cu bicicleta.

Imagine: Jean-Mihai Pîlșu

În marginea Consiliului European Transporturi informal și a „Zilelor pentru interconectarea Europei”, comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a semnat, în 3 aprilie, declarația împreună cu Karima Delli, președinta Comisiei pentru transport a Parlamentului European, și cu Georges Gilkinet, viceprim-ministrul Belgiei. Semnarea acestei declarații este, de asemenea, aliniată la obiectivul Președinției belgiene a Consiliului de a decarboniza sectorul transporturilor din UE, transmite executivul european.

Declarația recunoaște că mersul cu bicicleta este o modalitate de transport sustenabilă, accesibilă și la prețuri abordabile, care are o valoare adăugată puternică pentru economia UE. Ea include angajamente clare, precum crearea unor rețele sigure și coerente pentru biciclete în orașe, legături mai bune cu transportul în comun, spații de parcare securizate și acces la punctele de reîncărcare pentru bicicletele electrice. Aceste angajamente trebuie asumate la nivelul UE, precum și la nivel național, regional și local. Toate acestea sunt elemente necesare pentru îmbunătățirea calității și a cantității infrastructurii pentru biciclete în toate statele membre și pentru sporirea atractivității mersului cu bicicleta pentru public.

Pe baza unei propuneri lansate de Comisie în octombrie 2023 și ca răspuns la solicitările Parlamentului European și ale statelor membre, declarația constituie un angajament politic comun și o busolă strategică pentru politicile și inițiativele existente și viitoare legate de mersul cu bicicleta.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „Recunoaștem numeroasele beneficii ale mersului cu bicicleta: reduce poluarea, precum și congestia urbană, și promovează stiluri de viață mai sănătoase. Mai mult, mersul cu bicicleta este o piatră de temelie a industriei europene, stimulând inovarea și creșterea economică și creând în același timp locuri de muncă de înaltă calitate la nivel local. Acceptarea mersului cu bicicleta se aliniază la strategia industrială a UE și la obiectivele acesteia.”

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.