Intră în vigoare OUG 21/2019 ce interzice transportul neautorizat de tip Uber

Pe 16 mai intră în vigoare Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 21/2019 adoptată de Guvern pe 29 martie, prin care a fost modificată Legea taximetriei, cu eliminarea sintagmei “în mod repetat”, astfel încât transportul de persoane neautorizat să fie sancționat încă de la prima abatere.

Astfel, platformele de ridesharing nu mai pot funcționa, deoarece nu dețin autorizație și licențe de transport. Șoferii Uber și Taxifly vor fi sancționați cu amenzi de până la 5.000 de lei, plus ridicarea plăcuțelor de înmatriculare pentru o perioadă de 6 luni, dacă sunt prinși că transportă contra cost pasageri.

Încercarea vicepremierului Daniel Suciu de a reglementa, printr-o ordonanță de urgență, serviciile de ride-sharing a fost blocată de protestele asociațiilor transportatorilor de persoane – COTAR, FNCOTR, FORT, CNTR, ADTI etc. -, precum și PFA , care au “asediat” Guvernul cu mii de mașini aduse din toată țara în Piața Victoriei din București. “Nu înțelegem de ce un vicepremier îi asigură pe „pirați” că le va rezolva problema și explică drept necesitate legiferarea prin ordonanță de urgență, motivând urgența prin faptul că Președintele României retrimite legile Parlamentului, pentru modificare”, a reclamat Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Reprezentanții COTAR l-au acuzat pe Daniel Suciu că s-a ocupat direct de construirea cadrului legislativ – așa cum singur a declarat – pentru menținerea pe piață a platformelor de ridesharing. „Aceste platforme fac de mai mulți ani transport ilegal, neautorizat și nefiscalizat, iar protestul nostru este împotriva acestor practici deja aflate la vedere. Chiar dacă se dorește intrarea în legalitate a unor noi forme de transport rutier de persoane, acest lucru nu se poate face decât cu respectarea legislației în vigoare. Prin OUG, Guvernul trece peste orice lege din această țară. Nu există nicio urgență reală care să justifice o astfel de ordonanță”, a declarat Teodor Pesteleu, președintele COTAR – CNTR – filiala Timiș. 

„Dacă se dorește un transport alternativ, acceptăm să fie un capitol distinct în Legea 38/2003, unde să se prevadă și această activitate, să fie limitată, să respecte aceleași reguli ca și noi, în ceea ce privește autorizarea, fiscalizarea și controlul autorităților în drept, precum și un număr limitat de mașini, ca și noi. Dar modificarea legislativă să se facă în Parlamentul României, trecând prin toate etapele de legiferare, nu prin OUG”, a precizat reprezentantul COTAR.

De frica protestelor ce riscau să se acutizeze și să se extindă în toată țara, Guvernul dăncilă a renunțat la ordonanță. Un proiect de lege privind reglementarea platformelor de tip ridesharing a trecut de Senat și se află în dezbatere la Camera Deputaților – for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.