Investițiile în rezidențial și logistic continuă în ritm accelerat

Investițiile în real estate continuă în ritm accelerat în România, piața rezidențială și segmentul logistic atragând cel mai mare volum de noi investiții, arată o analiză Bucharest Real Estate Club (BREC) la început de an.

Marian Popa

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Segmentul de retail atrage noi investiții și formate, în timp ce investitorii în clădiri de birouri se pregătesc pentru creșterea volumului de trafic și reîntoarcerea la birou a angajaților. În total, conform estimărilor BREC, volumul investițiilor atrase de cele mai mari proiecte în lucru sau care vor începe anul acesta, la nivelul întregii țări, depășește 1,8 miliarde de euro. 

Peste 10 proiecte rezidențiale mari, cu peste 500 de apartamente sunt în curs de dezvoltare anul acesta doar la nivel de București. Pe segmentul clădirilor de birouri, pentru că anul acesta se preconizează relaxarea restricțiilor care au caracterizat ultimii doi ani, iar majoritatea companiilor au în plan readucerea angajaților la birou sau tranziția de la “work from home” la diferite formate de muncă hibrid, în 2022 vom asista la noi investiții și pe acest segment. Șase noi proiecte de birouri sunt anunțate doar la nivel de București, iar acestea vor aduce în plus pe piață aproape 140 de mii de metri pătrați. 

„10-12 companii caută acum suprafețe de peste 10.000 mp de birouri. Din punctul nostru de vedere, atât astăzi, cât și mâine, piața locală este foarte promițătoare,” a declarat Marian Popa, Managing Director Globalworth România în cadrul unei conferințe privind agenda marilor investitori, organizat de BREC. 

Potrivit analizei, în 2022, se va extinde puternic și segmentul proiectelor mixte – tip „oraș în oraș” – care oferă facilități multiple. La nivelul Capitalei sunt în lucru trei mari astfel de dezvoltări, iar la nivelul celorlalte mari orașe din țară se adaugă încă cel puțin 5. 

Pe segmentul logistic, la nivel național, noile livrări vor atinge un volum de peste 500.000 mp anul acesta.  Nu în ultimul rând, vor fi construiți peste 200.000 mp de spații moderne de retail, majoritatea investițiilor fiind anunțate în București și în orașele mari din vestul țarii, dar și în orașe secundare și terțiare precum Pitești sau Alba Iulia. Tot pe segmentul de retail, investitorii pregătesc formate și concepte noi, integrand elemente ce țin de sustenabilitate sau comunitate. 

Observăm o creștere a traficului în centrele comerciale regionale. Retailerii de bijuterii, cosmetice și articole sportive sunt cei care au înregistrat vânzări crescute, având in vedere contextul ultimilor ani, marcat de restricții“, a declarat pentru BREC Geanina Ungureanu, senior Asset & Leasing Manager, Retail, Immofinanz. 

Tatian Diaconu

Tatian Diaconu, CEO Nhood, a spus de asemenea că „ideea de a îmbina într-un mod util retailul cu birourile, cu un sistem educațional sau de sănătate demonstrează de fapt că aceasta este o soluție nouă.”

Omer Susli, proprietarul magazinelor Home Lux și investitor imobiliar, a anunțat de asemenea finalizarea achiziției centrului comercial River Plaza din Râmnicu Valcea de la fondul de investiții Sonae Sierra.

Și Skanska, jucător puternic axat pe sustenabilitate, consideră că “preferăm să suportăm creșterea costului în construcții decât costul de a nu face nimic pentru protejarea mediului. Am confirmat prin proiectele noastre targetul de reducere a emisiilor de carbon cu 50%, iar pentru viitor ne dorim să creștem la 70%”, potrivit reprezentantului companiei, Andrei Ivan. 

Una din principalele provocări ale industriei rămâne creșterea costurilor de construcție și lipsa personalului calificat. Adriana Iftime, vicepreședinte al Patronatului Societăților din Construcții, a declarat că în România activează 400.000 de muncitori, în timp ce pe șantierele din Europa de Vest lucrează 700.000 de muncitori romani.  

Investitorii prezenți la conferința BREC au ridicat problema lipsei de transparență în relațiile cu autoritățile și impredictibilitatea, care pune in pericol dezvoltarea pe termen lung a pieței imobiliare romanești. 

Bucharest Real Estate Club (BREC) este cea mai mare organizație a pieței de real – estate din România. Companiile membre sunt investitori majori, locali și internaționali, activi pe segmentele proiectelor de regenerare urbană, clădirilor de birouri, parcurilor logistice și industriale, parcurilor de retail, investițiilor rezidențiale, cu portofolii cumulate de peste 10 miliarde de Euro. Mai multe informații: www.brec.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.