Ofertele publice inițiale derulate în al doilea semestru din 2017 au îmbunătățit valoarea indicilor de referință ai Bursei de Valori București, informează PwC România.
- Valoarea de piață a companiilor listate la BVB a crescut cu aproape 20% pe parcursul anului 2017
- Pe parcursul ultimilor șase ani, investitorii de pe piața de capital au câștigat, în medie, cu până la 12% mai mult comparativ cu investitorii în titlurile de stat
- Conjunctura macroeconomică din ultimii 10 ani a afectat preponderent societățile listate la BVB care operează în sectorul bunurilor de larg consum, al sănătății și cel al serviciilor financiare și mai puțin pe cele din sectorul petrol și gaze și al materiilor prime.
Iată precizările PwC România, în comunicatul remis redacției:
Companiile listate la Bursa de Valori București (BVB) care operează în sectorul petrol și gaze și al materiilor prime au fost cele mai reziliente la fluctuațiile ciclurilor economice în perioada 2007-2017, conservând cel mai bine valoarea investițiilor, conform unei analize PwC.
Cele mai afectate de conjunctura macroeconomică în ultimii 10 ani au fost societățile din sectorul bunurilor de larg consum, al sănătății și cel al serviciilor financiare. Studiul intitulat Multiplii de evaluare ai Bursei de Valori București și ai pieței locale de M&A a fost realizat de echipa de Evaluare și Analiză Economică a PwC România, datele financiare și clasificarea pe sectoare a companiilor având ca sursă baza de date S&P Capital IQ.
Tendințele analizate la nivel agregat reliefează faptul că multiplii financiari ai companiilor tind să se deterioreze în perioadele în care economia se contractă, acest fapt confirmând percepția generală că multiplii financiari încorporează așteptările investitorilor, care au tendința de a fi mai optimiști în perioade de creștere economică. În același timp raportul observă, pe baza evoluției indicilor BET și BET-TR, faptul că Bursa de Valori București (BVB) este foarte dependentă de percepția asupra riscului de țară, aceasta influențând, de asemenea, și nivelul investițiilor străine. O îmbunătățire substanțială a celor doi indici a fost observată în 2017 în urma IPO-urilor din cea de-a doua jumătate a anului, dar și ca urmare a intrării în componența indicelui general al BVB a companiei de telecomunicații Digi Communications N.V. și a lanțului de servicii medicale private MedLife.
„Statul român poate contribui la dezvoltarea pieței locale de capital prin accelerarea procesului de listare a companiilor deținute. Portofoliul statului în domeniul energiei, al infrastructurii și al transportului, de exemplu, prezintă interes deosebit pentru investitori și ar atrage și mari fonduri ce urmăresc oportunitățile de plasament din regiunea Europei Centrale și de Est. Mai mult decât atât, acest proces ar contribui și la dezvoltarea companiilor de stat, prin infuzia de capital de care vor beneficia, ceea ce le va permite să își finanțeze programele de investiții, contribuind astfel la îmbunătățirea infrastructurii de transport aerian sau a celei energetice, fără un cost pentru contribuabili”, a declarat Sorin Petre, Partener, Servicii de Evaluare și Analiză Economică.
Pe parcursul anului 2017, dintre cele 7 industrii analizate, sectorul energiei electrice a înregistrat cel mai ridicat nivel mediu al capitalizării bursiere și cel mai ridicat multiplu PER (price to earnings ratio) , în timp ce sectorul serviciilor financiare a înregistrat cel mai scăzut multiplu PER.
„De-a lungul celor 10 ani analizați observăm o îmbunătățire a evoluției Bursei de Valori București, dar dependența de capitalul străin, în lipsa unor investitori autohtoni puternici, cu excepția fondurilor private de pensii, este în continuare ridicată. Ameliorarea indicilor bursieri din a doua parte a anului trecut reflectă succesul înregistrat de listările realizate, fapt care denotă nevoia de capital pe bursa bucureșteană. Pe de altă parte, observăm că investitorii de pe piața de capital au câștigat în medie cu până la 12% mai mult decât investitorii în obligațiuni guvernamentale pe parcursul ultimilor 6 ani, ceea ce poate reprezenta un argument suplimentar pentru investițiile pe Bursă”, spune Ileana Guțu, Senior Manager, Servicii de Evaluare și Analiză Economică, PwC România.
Companiile listate pe BVB și-au îmbunătățit capitalizarea bursieră cu aproximativ 20% pe parcursul anului 2017, în timp ce indicele BET a marcat o creștere de 16% în același interval de timp.
În anul 2017, capitalizarea BVB a atins un nivel de 90 de miliarde de lei, dar valoarea este în continuare sub maximul de peste 141 de miliarde atins în 2007, în ciuda creșterii numărului de companii listate.
În ceea ce privește zona de fuziuni și achiziții (M&A), de-a lungul perioadei analizate a fost considerat un eșantion de 50 de tranzacții pentru care au existat informații financiare relevante iar multiplul mediu de EBITDA în perioada analizată a fost de 8.3x. Cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în anul 2008, iar cel mai scăzut în anul 2010. Multiplul mediu de EBITDA observat în anul 2017 a fost de 7.5x.
Despre raport
Studiul Multiplii de evaluare ai Bursei de Valori București și ai pieței locale de M&A (disponibil aici) prezintă tendințele multiplilor de evaluare pentru 79 de companii listate la Bursa de Valori București în perioada 2007-2017. Analiza se centrează pe sectoarele de petrol și gaze, sănătate, servicii financiare, industrial, bunuri de consum, materii prime și energie electrică. În ceea ce privește analiza pieței de fuziuni și achiziții (M&A) raportul are la bază 50 de tranzacții finalizate și pentru care au existat informații relevante.