Italia reintroduce controlul la frontiere până la sfârșitul lunii mai

Italia găzduiește în luna mai două reuniuni extrem de importante ale G7, la Bari și Taormina, iar pentru a evita orice situație neplăcută, autoritățile au luat câteva măsuri preventive de siguranță.

Printre acestea se regăsește și reintroducerea temporară, între 10 și 30 mai, a controlului la frontiere.

Reintroducerea controalelor se aplică atât la frontierele terestre, cât și la cele maritime și aeriene ale Italiei, ca urmare a suspendării temporare a Acordului Schengen pentru libera circulație a persoanelor.

În aceste condiții, Ministerul român al Afacerilor Externe le recomandă românilor care au drum spre sau dinspre Italia în această perioadă să dețină toate documentele necesare, pentru a trece cu bine de verificările efectuate de vameșii italieni.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și un telefon de urgență: +393451473935.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.