IVECO, Nikola și OGE au anunțat colaborarea în scopul stabilirii unei structuri comerciale a transportului de hidrogen, printr-o rețea de conducte, de la sursele de producție, la stațiile de alimentare.
Iată precizările transmise ZIUA CARGO:
Colaborarea a fost anunțată printr-o scrisoare de intenție, care are rolul de a defini și formaliza rolurile și responsabilitățile părților, alături de sprijinul autorităților locale, necesar implementării proiectului.
„Ecosistemul de transport se va transforma, iar modelele de afaceri actuale de-a lungul lanțului valoric se vor schimba odată cu introducerea camioanelor electrice alimentate cu hidrogen. Colaborarea noastră este un prim pas important în lansarea unor parteneriate pentru a transforma acest deziderat în realitate, aici, în Europa”, a declarat Gerrit Marx, Președinte pe vehicule comerciale și speciale, CNH Industrial.
Obiectivul principal al acestei colaborări este de a dezvolta în continuare soluții de alimentare cu hidrogen în Germania, în sprijinul sistemului european de transport comercial, și de a lucra cu partenerii din industrie pentru instalarea unor amplasamente sigure, fiabile și rentabile de depozitare și alimentare pentru FCEV.
„Nikola se angajează să furnizeze și să promoveze producția, distribuția și furnizarea de hidrogen de vârf în industrie. Credem că această colaborare, în special, reprezintă o soluție foarte convingătoare de distribuție a combustibilului pe termen lung, care să promoveze adoptarea tehnologiilor FCEV în industrie și pe piață în general”, a declarat Pablo Koziner, președintele Nikola pentru Energie și Comerț.
„Suntem mândri că jucăm un rol esențial în dezvoltarea stațiilor de alimentare, prin capabilitățile rețelei noastre, și contribuim la decarbonizarea economiei. OGE se angajează să creeze o infrastructură de conducte pentru transportul hidrogenului de la sursele de producție către punctele critice de distribuție”, a declarat Thomas Hüwener, Director tehnic la OGE.
Părțile implicate vor pune accentul în implementarea infrastructurii necesare de realimentare și distribuție a hidrogenului, pe asigurarea condițiilor de siguranță care să ofere fiabilitate și rentabilitate transportatorilor.
Corporația Nikola transformă la nivel global industria transporturilor. Ca proiectant și producător de vehicule cu emisii zero (vehicule electrice pe baterie-BEV și vehicule electrice cu hidrogen-FCEV), componente de vehicule, sisteme de stocare a energiei și infrastructură a stațiilor de hidrogen, Nikola este motivat să revoluționeze impactul economic și de mediu al comerțului așa cum îl cunoaștem azi.
IVECO este un brand CNH Industrial N.V., lider mondial în bunuri de capital listate la Bursa de valori din New York și pe Mercato Telematico Azionario al Bursei italiene. IVECO proiectează, produce și comercializează o gamă largă de vehicule comerciale ușoare, medii și grele, camioane off-road și vehicule pentru aplicații precum misiuni off-road. Gama sa largă de produse include Daily, un vehicul care acoperă segmentul de 3,3 – 7,2 tone, Eurocargo de 6 – 19 tone și în segmentul greu de peste 16 tone – Trakker (dedicat misiunilor off-road) și gama IVECO WAY cu IVECO S-WAY pentru drumuri și IVECO X-WAY pentru misiuni off-road ușoare. IVECO deţine aproape 21.000 de angajaţi la nivel global, prezenți în cele 4200 de puncte de vanzare și prestări servicii din peste 160 de ţări. Expansiunea la nivel global a companiei garantează calitatea serviciilor de vânzare şi asistenţă tehnică. Compania gestionează unităţi de producţie în 7 ţări din Europa, în Africa, Asia, Oceania şi America Latină, astfel că producţia de vehicule este realizată cu cele mai noi şi avansate tehnologii din domeniul auto.
OGE este unul dintre principalii operatori de sisteme de transport din Europa. Cu o rețea de conducte care măsoară aproximativ 12.000 de kilometri, firma transportă gaze în toată Germania. Datorită poziției sale geografice, OGE conectează rețelele de gaze de pe piața internă europeană. Cei 1.450 de angajați ai firmei susțin securitatea aprovizionării. OGE își pune rețeaua la dispoziția tuturor actorilor de pe piață într-un mod nediscriminatoriu și transparent și în conformitate cu cerințele pieței. Firma modelează aprovizionarea cu energie, atât astăzi, cât și în cadrul parteneriatelor energetice ale viitorului.