IVECO, marca de vehicule comerciale a CNH Industrial (NYSE: CNHI / MI: CNHI), și Air Liquide, lider la nivel mondial în domeniul gazului, tehnologiilor și serviciilor pentru Industrie și Sănătate, au semnat un Memorandum pentru dezvoltarea mobilității alimentate cu hidrogen în Europa.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Parteneriatul va contribui la eforturile de adoptare a mobilității curate, aducând împreună competențele complementare ale celor două companii, în particular experiența unică a Air Liquide de-a lungul întregului lanț valoric al hidrogenului – de la producție și depozitare, la distribuție – și tradiția IVECO în calitate de furnizor de soluții de transport avansate, ecologice și sustenabile.
„Ne-am angajat la dezvoltarea economiei bazate pe hidrogen și ne bucurăm să colaborăm cu Air Liquide în cercetarea celei mai eficiente modalități de a furniza operatorilor acest combustibil alternativ sustenabil”, a declarat Luca Sra, președinte desemnat, Truck Business Unit, Grupul IVECO. „Este esențial să ne concentrăm cu toții pe atingerea obiectivelor globale de emisii zero, unindu-ne eforturile pentru a propulsa mai rapid industria în această direcție.”
Matthieu Giard, vicepreședinte, membru în Comitetul Executiv, care supervizează activitățile legate de hidrogen la Air Liquide, a declarat: „Hidrogenul poate contribui în mod semnificativ la reducerea emisiilor în sectorul transporturilor, fiind potrivit în mod particular pentru vehiculele grele de transport de lungă distanță. Air Liquide se bucură să își unească forțele cu un lider precum IVECO, pentru a explora modul în care putem pune această revoluție în mișcare. În linie cu obiectivele sale de sustenabilitate, Air Liquide acționează în favoarea dezvoltării ecosistemelor pe hidrogen și contribuie la emergența unei societăți cu emisii reduse de carbon.”
Totodată, acest parteneriat este în linie cu colaborarea în curs a celor două companii în cadrul proiectului HyAMMED (Hydrogène à Aix-Marseille pour une Mobilité Ecologie et Durable) din sudul Franței, pentru dezvoltarea primei flote europene de camioane electrice de 44 t cu sistem de alimentare bazat pe celule de combustibil, asociate cu prima stație de alimentare cu hidrogen de înaltă presiune, cu o capacitate de 1 t/zi, având în vedere decarbonizarea mobilității de lungă distanță în Europa.
Astfel, ambii parteneri vor dedica mijloace și resurse pentru a studia introducerea camioanelor grele de transport de lungă distanță pe sistem de alimentare bazat pe celule de hidrogen, cuplat cu implementarea unei rețele de soluții de realimentare cu hidrogen regenerabil sau produs cu emisii reduse de carbon, de-a lungul principalelor coridoare de transport europene. În paralel, ambele companii vor promova inițiative comune pentru încurajarea mobilității pe hidrogen, prin implicarea tuturor factorilor de decizie de-a lungul întregului lanț valoric.
CNH Industrial N.V. (NYSE: CNHI / MI: CNHI) este lider global în sectorul bunurilor capitale, cu experiență industrială recunoscută, o gamă largă de produse și prezență mondială. Fiecare dintre mărcile individuale care aparțin companiei reprezintă o forță internațională majoră în domeniul industrial din care face parte: Case IH, New Holland Agriculture și Steyr pentru tractoare și utilaje agricole, Case și New Holland Construction pentru echipament de construcții, Iveco pentru vehicule comerciale; Iveco Bus și Heuliez Bus pentru autobuze și autocare, Iveco Astra pentru vehicule de construcții și pentru carieră, Iveco Defence Vehicles pentru apărare și protecție civilă și FPT Industrial pentru motoare și transmisii. Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul corporației: www.cnhindustrial.com
Despre Air Liquide. Lider mondial în gaz, tehnologii și servicii pentru Industrie și Sănătate, este prezent în 78 de țări, cu aproximativ 64.500 de angajați și deservește peste 3,8 milioane de clienți și pacienți. Oxigenul, azotul și hidrogenul sunt molecule esențiale pentru viață și energie. Acestea întruchipează teritoriul științific al Air Liquide și s-au aflat în inima activităților companiei, încă de la fondarea sa, în 1902. Ambiția Air Liquide este de a fi lider în industria sa, de a livra performanță pe termen lung și de a contribui la sustenabilitate – cu un puternic angajament față de schimbările climatice și față de tranziția energetică din inima strategiei sale. Strategia companiei de transformare concentrată pe client țintește către o creștere profitabilă și responsabilă, pe termen lung. Aceasta se bazează pe excelență operațională, investiții selective, inovație deschisă și o organizare tip rețea, implementată de către grup la nivel mondial. Prin angajamentul și inventivitatea angajaților săi, Air Liquide profită de tranziția energetică și ecologică și de schimbările din sănătate și digitalizare și oferă un nivel mai înalt de valoare tuturor celor implicați. Cifra de afaceri a Air Liquide a depășit 20 de miliarde de euro, în 2020. Air Liquide este listată la bursa Euronext Paris (compartment A) și face parte din indexurile CAC 40, EURO STOXX 50 și FTSE4Good.