Companiile Mercedes și Karsan Otomotiv au contestat în 14 martie, respectiv 15 martie, câștigarea de către asocierea turcă Otokar Europe – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi SA a licitației organizate de Primăria Capitalei pentru aciziționarea a 400 de autobuze ce urmează să înnoiască parcul auto al RATB.
Inițial, după anunțarea câștigătorului în 19 februarie, de către primarul Capitalei, Gabriela Firea, cei doi operatori au formulat notificări prealabile, așa cum prevede legea. Notificările prealabile au fost depuse la Municipalitatea Bucureștilor, în 28 februarie și, respectiv, 1 martie.
Primăria Municipiului București le-a transmis celor doi ofertanți, în data de 5 martie și, respectiv, 6 martie, punctele de vedere la notificările prealabile, însă Mercedes și Karsan Otomotiv au depus contestații în 14 martie, respectiv 15 martie.
Printre argumentele invocate sunt și acelea conform cărora autobuzele Otokar sunt mai lungi decât dimensiunea acceptată, nu încap în spațiul menționat de producătorii turci drept garaj și nu respectă normele europene de rezistență la vibrații.
Iată, concret, ce contestă cei doi operatori economici care au participat la licitație și au pierdut:
- oferta declarata căștigătoare este neconformă, întrucât nu respectă documentele achiziției;
- nerespectarea cerintei privind dimensiunile generale constructive ale autobuzului. “Potrivit documentatiei de atribuire, în cap. 6.3. Dimensiuni generale constructive ale autobuzului, autobuzele din gama 10 m trebuie să aibă lungimea totală de minim 9.400 mm-maxim 10.700 mm, autobuzele din gama 12 m trebuie să aibă lungimea totală de 12.000 mm +/- 350 mm, autobuzele din gama 18 m trebuie să aibă lungimea totală de 18.000 mm+/- 400 mm. Față de aceste cerințe, ofertantul declarat câștigător a formulat mai multe solicitări de remediere, în sensul admiterii unei lungimi maxime de 10,78 m pentru autobuzele din gama 10 m, iar pentru autobuzele din gama 18 m, de 18,75”, se arată în una dintre contestații.
- nerespectarea cerinței privind documentația de omologare a autobuzelor;
- nerespectarea cerinței privind deschiderea liberă a ușilor pentru călători;
- încălcarea principiului transparenței prevăzut în mod expres de art.2 alin. (2) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
- neconformitatea ofertelor depuse de către Asocierea OTOKAR EUROPE SAS – OTOKAR OTOMOTIV VE SAVUNMA SANAYI A.S. si KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S. față de cerințele de calificare la procedura de atribuire, astfel cum au fost stabilite prin Caietul de sarcini.
Dacă Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) va admite vreunul dintre punctele contestate, Primăria Capitalei va putea ataca decizia la Curtea de Apel București sau va reevalua oferta firmei câștigătoare.
Daca însă CNSC respinge contestatiile, Mercedes și Karsan se vor putea adresa ele Curții de Apel București.