Comisia Europeană a actualizat, în 2 iunie, Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță, altfel spus lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții operaționale pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece nu respectă standardele internaționale de siguranță.
A doua zi, în 3 iunie, toate companiile aeriene certificate în Armenia au fost adăugate pe listă, în urma unei evaluări suplimentare a capacităților de supraveghere a siguranței ale acestei țări. Decizia a fost luată după audierea Comitetului Aeronautic Civil („CAC”) din Armenia și a șase transportatori aerieni armeni.
În plus, lista transportatorilor aerieni certificați în Congo (Brazzaville), Republica Democratică Congo, Kârgâzstan, Libia, Nepal și Sierra Leone a fost revizuită și modificată, fiind adăugați noi transportatori din aceste țări și eliminați cei care nu mai există.
Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță nu doar contribuie la menținerea unor niveluri ridicate de siguranță în UE, ci și ajută companiile aeriene și țările vizate să își îmbunătățească nivelurile de siguranță, pentru ca în cele din urmă să fie eliminate de pe listă. În plus, ea a devenit un instrument preventiv major, deoarece motivează țările cu probleme în domeniul siguranței să le remedieze înainte să devină necesară o interdicție prin includere în listă.
După actualizare, 96 de companii aeriene sunt interzise în spațiul aerian al UE:
- 90 de companii aeriene certificate în 16 state – Afganistan, Angola (cu excepția a două companii aeriene), Armenia, Congo (Brazzaville), Republica Democratică Congo, Djibouti, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Kârgâzstan, Liberia, Libia, Moldova (cu excepția a trei companii aeriene), Nepal, São Tomé și Príncipe, Sierra Leone și Sudan -, din cauza unei supravegheri inadecvate a siguranței din partea autorităților aeronautice din aceste state;
- șase companii aeriene individuale, din cauza deficiențelor grave în materie de siguranță identificate: Avior Airlines (Venezuela), Blue Wing Airlines (Suriname), Iran Aseman Airlines (Iran), Iraqi Airways (Irak), Med-View Airlines (Nigeria) și Air Zimbabwe (Zimbabwe).
Alte trei companii aeriene fac obiectul unor restricții operaționale și pot efectua zboruri către UE doar cu anumite tipuri de aeronave: Air Service Comores (Comore), Iran Air (Iran) și Air Koryo (Coreea de Nord).
Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat în legătură cu acest subiect: „Scopul Listei UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță este de a servi drept instrument care ajută companiile aeriene și țările incluse în listă să își reevalueze și să își îmbunătățească standardele de zbor. Decizia de a include transportatorii armeni pe această listă a fost luată pe baza avizului unanim al Comitetului pentru siguranța aeriană. Comisia, cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, este pregătită să coopereze și să investească în Armenia pentru îmbunătățirea siguranței aviației în această țară.”
Multumesc pentru informatie!