Lou Rivieccio, la conducerea operațiunilor UPS din Europa

UPS (NYSE: UPS) îl numește pe Lou Rivieccio în funcția de președinte al UPS Europa. Rivieccio va gestiona operațiunile UPS în 56 de țări și teritorii și va avea în subordine peste 49.000 de angajați. Lou Rivieccio preia conducerea într-o perioadă de dezvoltare accelerată pentru cea mai mare regiune UPS din afara Statelor Unite.

„Venirea lui Lou la conducerea operațiunilor din Europa are loc într-un moment în care investim în rețea pentru îmbunătățirea vitezei și în adăugarea unor capacități și servicii noi în contextul intensificării activităților de e-commerce și comerț transfrontalier”, a declarat Jim Barber, UPS Chief Operating Officer. „Europa este cel mai bun exemplu al modului în care rețeaua noastră globală de logistică evoluează continuu, ajutând clienții și organizațiile, indiferent de dimensiune, să își dezvolte afacerile. Sunt convins că experiența și cunoștințele lui Lou ne vor asigura succesul și o creștere solidă în această regiune cheie, atât pentru noi, cât și pentru clienții noștri.”

Lou Rivieccio și-a început cariera la UPS ca manipulator de colete part-time, în Spring Valley, New York. Lou a deținut funcții cheie de conducere la UPS pe întreg teritoriul Americii de Nord, printre care și vicepreședinte de operațiuni al UPS Canada, președinte Northern Plains District și președinte al Ohio Valley District în Statele Unite. Din poziția anterioară, de președinte al UPS East Region SUA, a oferit direcții strategice pentru aproximativ 175.000 de angajați din 26 de state.

Rivieccio, un veteran UPS de peste 34 de ani, îi succede lui Nando Cesarone, care a fost numit președinte al UPS International și membru al Comitetului de conducere UPS. În acest rol, acesta este acum responsabil de toate activitățile UPS din afara Statelor Unite. Cesarone a fost desemnat președinte al operațiunilor UPS europene la începutul anului 2016. El a condus UPS Europa la o performanță record, după anunțul investițiilor UPS în tehnologie, rețea și infrastructură, de 2 miliarde de dolari, pe o perioadă de cinci ani și menite să îmbunătățească viteza, capacitatea și fiabilitatea pentru toți clienții, indiferent de mărimea afacerii și care își desfășoară activitatea în și din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.