Magistrala M5 de metrou Secțiunea 1 Râul Doamnei-Eroilor se află în probe, dar nu va fi pusă în circulație la 30 iunie, termen asumat de constructori până acum două luni, a anunțat, în 22 iunie, ministrului Transporturilor, Lucian Bode.
Trenurile de metrou sunt puse în trafic de probă, goale, încă de duminică. Până la deschiderea traficului pentru călători mai sunt de efectuat următoarele: centrala de ventilație și evacuare a apelor, instalația de automatizare și siguranță a circulației și testele dinamice.
Premierul Ludovic Orban, care l-a însoțit pe ministru în vizita pe șantier, nu a avansat un termen anume, dar a lăsat să se înțeleagă că momentul mult-așteptat de bucureșteni va fi cât de curând – poate chiar la sfârșitul acestei veri, când vor fi alegeri locale.
„Cine se frige cu ciorbă suflă şi în iaurt. Când va fi din punct de vedere tehnic posibil de pus în circulaţie, va fi pus în circulaţie. Acest termen va fi cel mai rapid termen posibil”, a declarat prim-ministrul.
Ministrul Bode a dat vina pe antreprenor: „Suntem în iunie 2020 şi constatăm următoarele: – structurile şi finisajele pentru M5 sunt finalizate. Eventual, putem vorbi de mici retuşuri. Din păcate, termenul asumat, neforţat, de către antreprenori, consultanţi şi beneficiar, anume darea în folosinţă cu călători la 30 iunie 2020 nu poate fi respectat. Vreau să-mi cer scuze în numele celor 17 miniştri şi 8 directori generali care au condus Ministerul şi Metrorex din 2011 până în prezent. (…) Așadar, specialiștii vor decide momentul în care vor fi îndeplinite toate condițiile ca magistrala de metrou M5 să fie dată în exploatare cu călători”.
Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei-Eroilor (Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, are lungimea de aproape 7 kilometri, un depou şi 10 staţii (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).
Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou. Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor-Râul Doamnei, Eroilor-Iancului, respectiv Iancului-Pantelimon.