MASTERBUILD finalizează o nouă hală în VGP Park Ștefănești-Ilfov

MASTERBUILD a finalizat construirea unei noi hale de depozitare, de 14.500 mp, în cadrul VGP Park Ștefănești-Ilfov. Dezvoltatorul pan-european are destinați închirierii acest spațiu. Proiectul a fost recent inaugurat.

MASTERBUILD General Contractor & Property Developer a fost desemnat antreprenor de specialitate, responsabil cu realizarea lucrărilor de structură metalică, fațade și învelitoare.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Poziționat în zona de Nord a Bucureștiului cu acces de pe autostrada A3, proiectul este situat pe un teren cu o suprafață de 20 hectare, unde exista deja o dezvoltare industrială de 130.000  mp. Proiectul beneficiază de 12 metri înălțime utilă hală,1 poartă de încarcare la 800 mp, acreditare clădire verde  BREEAM Very Good și alte facilități.   

Noua construcție – Hala D  – este destinată activității de depozitare și va fi închiriată operatorilor din sectoare precum distributie si segmentul logistic. 

„Ne bucurăm să putem livra clădirile din parcul VGP înaintea termenului promis clienților, respectând calitatea construcției și funcționalitatea operațională a fiecărei celule”, declară Ionuț Puiu, director tehnic în cadrul VGP.

Ștefan Ferdinand Vayna

„Suntem onorați să colaborăm cu un jucător cu o asemenea prezență și expansiune la nivel european. Ne bucură faptul că putem contribui cu expertiza MASTERBUILD în generare de valoare adăugată pe piața logistică și industrială locală și că putem contribui la dezvoltarea unui sector în continuare foarte dinamic”, declară Ștefan Ferdinand Vayna, CEO MASTERBUILD General Contractor & Property Developer.

MASTERBUILD este o companie de construcții și dezvoltare logistică și industrială, activă din 2005 atât pe segmentul construcțiilor industriale, cât și al proiectelor comerciale și rezidențiale. O companie antreprenorială romanească, aceasta își desfășoară activitatea atât pe întreg teritoriul României, cât și pe piețe internaționale și semnează până în prezent peste 1 milion de metri pătrați construiți. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.