Producătorul Karsan Otomotiv Sanayi VE Ticaret A.S. va livra 56 de autobuze electrice pentru municipalitățile din Braşov şi Timişoara, fiind câștigătorul licitației organizarte de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA). Fondurile provin din Programul Operaţional Regional (POR), iar obiectivul este modernizarea transportului public de călători.
Urmează să fie încheiate contractele de furnizare, transmite MDLPA, în 3 august.
În flota de transport public a municipiului Braşov vor intra 12 autobuze electrice articulate KRS 18 EV (Turcia), cu lungimea de circa 18 m, operabile în condiţii de şes, fiind prevăzute şi patru staţii de încărcare rapidă şi 12 de încărcare lentă. Valoarea contractului este de 37,8 milioane de lei, fără TVA.
Pentru Timişoara vor fi încheiate contracte pentru 44 autobuze electrice cu lungimea de circa 18 m, operabile tot în condiţii de şes, 15 staţii de încărcare rapidă şi 44 de încărcare lentă. Valoarea contractului este de 136,4 milioane de lei, fără TVA.
Finanţarea proiectelor este asigurată de MDLPA, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiţii 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.