Mecanic de tren, depistat pozitiv la drugtest; alți doi au refuzat testarea

Un mecanic de locomotivă care a manevrat două trenuri de călători a fost  depistat pozitiv, cu aparatul drugtest, la canabis, iar alți doi manevranți au refuzat testarea, în timpul unei acțiuni derulate de polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Galați.

Toți trei au acum dosar penal.

Precizările Secției Regionale Poliție Transporturi Galați:
 

„În cadrul acțiunii RAW (Rail Action Week), polițiștii SRPT Galați au făcut verificări pe linia depistării personalului feroviar care desfășoară serviciul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, context în care a fost identificat S.M.O., mecanic de locomotivă, care și-a desfășurat activitatea pe două trenuri de călători și care, în urma testării cu Drugtestul Drager, a ieșit pozitiv la substanța THC (cannabis). În același context, au mai fost identificați alți 2 manevranți de cale, care au refuzat testarea pentru depistarea substanțelor psihoactive și, respectiv prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge. Celor în cauză li s-au întocmit dosare penale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de prezența la serviciu sub influența substanțelor psiohactive (conform art. 331 alin.2 Cod Penal) și neîndeplinirea datoriilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă (conform art. 329 alin. 1 Cod Penal.)”.

La rândul său, CFR Călători a transmis: „Controale de acest gen se vor derula şi în perioada următoare, la nivelul salariaților cu responsabilități în siguranța circulației. Acestea fac parte din demersul CFR Călători de a oferi un serviciu de transport în siguranță și securitate călătorilor săi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

 
Linkuri utile