Memorandum: Ajutoare de stat pentru 6 aeroporturi

Guvernul Ciucă a aprobat, în ședința din 6 mai, un Memorandum prin care se acordă ajutoare de stat în valoare de peste 21,3 milioane de lei pentru şase aeroporturi care au înregistrat în 2019 un tranzit între 200.000 şi 3 milioane de pasageri.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a scris pe pagina sa de Facebook:

„Am aprobat astăzi, în Guvern, un Memorandum prin care acordăm ajutoare de stat în valoare de peste 21,3 milioane de lei pentru şase aeroporturi care au înregistrat în 2019 un tranzit cuprins între 200.000 şi 3 milioane de pasageri. Ajutoarele de stat vor fi acordate sub formă de subvenţii alocate prin bugetele instituţiilor (în coordonarea cărora se află) până la data de 24 decembrie 2022, în baza unor măsuri de sprijin economic luate de Comisia Europeană. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va aloca aceste sume pentru aeroportul Timişoara, iar Consiliile judeţene vor aloca sumele necesare aeroporturilor din Iaşi, Sibiu, Craiova, Bacău, Suceava”.

Amintim că, în data de 2 mai, Comisia Europeană a aprobat acordarea unui ajutor de stat în valoare de 1,9 milioane de euro drept despăgubire pentru compania aeriană TAROM, în urma pagubelor suferite în perioada pandemiei de coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.