Execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat în primul trimestru (T1) cu un deficit de 4,46 miliarde lei (0,48%) din PIB, față de excedentul de 1,52 miliarde lei (+0,19%) înregistrat în aceeași perioadă din 2017, potrivit datelor operative ale Ministerului Finanţelor, publicate vineri pe site-ul instituţiei.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 66,4 miliarde lei, reprezentând 7,2% din PIB, au fost cu 11,5% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
S-au înregistrat creşteri semnificative comparativ cu primul trimestru al anului precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+31,1%) şi din veniturile nefiscale (+17%).
“Începând cu luna februarie, încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017”, precizează MFP
Veniturile din TVA în primele trei luni au fost de 13,3 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 2,2% faţă de perioada similară a anului precedent.
Veniturile din accize au fost în sumă de 5,8 miliarde lei (0,6% din PIB), cu 2,6% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. Amintim însă că din septembrie 2017 a fost introdusă supraacciza la carburanți.
De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 4,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.
Scăderi au fost la încasările din impozitul pe salarii şi venit, cu 14,9%, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018, precum şi din impozitul pe profit cu 3,3% faţă de anul precedent şi din taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi cu 0,8%.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au fost de 4,3 miliarde lei.
Cheltuieli mai mari cu 22,1%
În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au fost în sumă de 70,84 miliarde lei în primul trimestru al anului curent, cu 22,1% mai mari faţă de primele trei luni ale anului precedent.
Cheltuielile de personal au fost cu 18,1% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în anul 2017, dar şi de majorarea salariilor în sectorul bugetar ca urmare a aplicării Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 12,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşteri semnificative s-au înregistrat atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare.
Subvenţiile acordate în primele trei luni ale anului 2018 au fost în creştere cu 25,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea a fost determinată, în principal, de plăţile efectuate (1,4 miliarde lei) pentru sprijinirea producătorilor agricoli şi de subvenţiile acordate pentru susţinerea transportului feroviar public de călători şi a transportului cu metroul.
“Dobânzile se menţin ca procent în Produsul Intern Brut la acelaşi nivel ca în aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv 0,3% din PIB”, precizează MFP.
Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 11,8%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 4,9 miliarde lei, de aproape 3 ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.