Polițiștii rutieri au verificat în perioada 6 – 17 aprilie aproape 6.000 de autovehicule de transport persoane (2.674) și de mărfuri (3.302), într-o acțiune desfășurată la nivel naţional.
S-a urmărit prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane și conducătorii autovehiculelor de transport de marfă.
Polițiștii au aplicat peste 1.700 de sancțiuni contravenționale, au constatat 5 infracțiuni, au reținut 28 de permise de conducere și au retras 131 de certificate de înmatriculare, în 20 de cazuri dispunând imobilizarea autovehiculelor, iar în 29 de situații în care transportul se desfășura în mod ilegal – suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor.
Din totalul amenzilor, 755 au fost aplicate conducătorilor de autovehicule de transport de persoane şi 951 celor care efectuau transport de marfă.
Astfel, transportatorilor de persoane le-au fost aplicate 580 de sancțiuni contravenționale, pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, 41 pentru abateri prevăzute de H.G. nr. 69/2012, privind legalitatea transportului efectuat, 25 pentru abateri prevăzute de O.G. nr. 37/2007, privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, 96 pentru abateri prevăzute de Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și 25 de alte abateri.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 11 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumul public și, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare, au fost retrase 56 de certificate de înmatriculare.
Pe parcursul acțiunii, au fost constatate 2 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și 2 infracțiuni de altă natură.
Totodată, în cadrul activităților de control, în 20 situații s-a dispus imobilizarea autovehiculelor prin reținerea certificatelor de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, conducătorii fiind sancționați contravențional.
În 20 de cazuri în care transportul se desfășura în mod ilegal (lipsa documentelor de autorizare), s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor respective.
De asemenea, polițiștii au aplicat transportatorilor de mărfuri 808 sancțiuni contravenționale, pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 20 pentru abateri prevăzute de H.G. nr. 69/2012 privind legalitatea transportului efectuat, 63 pentru abateri prevăzute de O.G. nr. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă și 60 pentru alte abateri.
Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumul public, 17 permise de conducere și, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare, au fost retrase 75 de certificate de înmatriculare.
Pe parcursul acțiunii, a fost constatată o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice.
În 9 cazuri în care transportul se desfășura în mod ilegal (lipsa documentelor de autorizare), s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor respective.
Exemplu:
La data de 14 aprilie a.c., polițiștii din Suceava au depistat un bărbat care a condus o autoutilitară cu semiremorcă, pe D.N. 17, în localitatea Prisaca Dornei, iar în zona kilometrului 198, a efectuat manevra de depășire a unui ansamblu de vehicule, în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional și s-a dispus reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 30 de zile.