Miniștri din 9 state UE cer amendarea Pachetului Mobilitate 1

Miniștri ai transporturilor sau ai externelor din nouă state ale Uniunii Europene au semnat, recent, o scrisoare adresată membrilor Parlamentului European, prin care solicită amendarea Pachetului Mobilitate 1, pentru a lua în considerare concurența loială, obiectivele legate de protecția mediului și noile realități social-economice generate de pandemia COVID-19.

Scrisoarea este semnată de către miniștrii din Bulgaria, Cipru, Estonia, Malta, Letonia, Lituania, Polonia, România și Ungaria.

„Pe data de 8 iulie, la Sesiunea Plenară a Parlamentului European, că veți exprima votul privind Pachetul Mobilitate 1. Acesta va stabili un nou standard pentru Piața Europeană de Transport Rutier, dar va avea un efect negativ substanțial asupra funcționării corecte a Pieței Comune”, se arată în document.

„În ultimii trei ani, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European, asociațiile economice și industriale europene, uniunile comerciale și alți factori interesați din Uniunea Europeană s-au implicat în discuții intensive despre Pachetul Mobilitate 1. Împărtășim și subliniem principalele obiective ale acestei propuneri, și anume de a îmbunătăți condițiile sociale pentru șoferi, de a asigura eficiența și durabilitatea transportului rutier și, în același timp, de a menține funcționarea corectă a Pieței Comune.”

Miniștrii semnatari ai scrisorii sunt de părere că, din păcate, au apărut rezultate neașteptate: anumite prevederi deviază de la obiectivele inițiale și au fost introduse noi măsuri restrictive disproporționate.

Chiar dacă semnatarii scrisorii sunt convinși că multe aspecte sociale din transporturi își vor găsi rezolvarea prin acest pachet legislativ, măsurile disproporționate vor așeza o cortină de protecționism pe piața internă a UE, care va reduce competitivitatea producătorilor din Uniune și va duce la creșterea emisiilor de CO2.

Cei 9 miniștri fac apel la toți membrii Parlamentului European să analizeze atent măsurile restrictive propuse, cum ar fi obligația camioanelor de a se întoarce regulat (la fiecare 8 săptămâni) în țara de înmatriculare, perioadele de „cooling-off” în operațiunile de cabotaj sau divizarea operațiunilor de transport „cross-trade”.

Download

Semnatarii scrisorii reamintesc membrilor PE faptul că inabilitatea practică de a aplica aceste prevederi va exclude, efectiv, anumite state membre de pe Piața Comună a UE și va impune bariere insurmontabile altora. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că, admițând problemele procesului legislativ, Comisia Europeană a lansat un program detaliat de analiză de impact care se va încheia abia în toamna acestui an. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că PM 1 a fost conceput într-o cu totul altă realitate, pandemia de COVID-19 afectând mediul de afaceri din întreaga lume într-o manieră fără precedent.

„Luând în considerare impactul negativ al prevederilor Pachetului Mobilitate 1 asupra Pieței Comune a UE și asupra ambițiilor europene in contextul Acordului Verde, noi, miniștrii Afacerilor Externe/Afacerilor Europene și miniștrii Transporturilor din Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia și România, facem un apel către Parlamentul European să «repare» versiunea curentă a Pachetului Mobilitate 1. Cererea noastră este bazată pe adânca îngrijorare pentru sectorul transportului rutier, afectat sever de pandemia COVID-19 și care angajează milioane de cetățeni ai UE, pentru Piața Unică și pentru Acordul Verde, cele două bastioane ale generației următoare a UE”, se arată în documentul citat.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.