Ministrul Cuc, nemulțumit de șantierul Lotului 1 Sebeș – Turda

cucMinistrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a declarat nemulțumit, luni, de mobilizarea foarte slabă a constructorului pe şantierul lotului 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda, în lungime de 17 km, motiv pentru care acesta a fost chemat la Ministerul Transporturilor pentru discuţii.

Stadiul execuţiei pe acest lot este de numai 20%.

Pe lotul 2, de 24,25 km, lucrările au fost executate 28%.

Loturile 3 – de 12,45 km – şi 4 – de 16,3 km – au un progres fizic de circa 70%, “datorită eficienţei cu care constructorii au efectuat lucrările pe aceste două tronsoane”, precizează reprezentanții ministerului, într-un comunicat remis redacției.

Pentru verificarea calităţii lucrărilor din şantierele de infrastructură de transport, se fac controale inopinate de către specialişti CESTRIN şi CNAIR, care prelevează probe din teren.

Luni au fost luate probe din lotul 3 al Autostrăzii Sebeş -Turda.

cuc 2

La rîndul său, Directorul General, Ștefan Ioniță, a solicitat Direcțiilor regionale din țară să se implice mai mult, iar Antreprenorilor să respecte termenele contractuale asumate și calitatea lucrărilor efectuate.

„Săptămâna aceasta îi convoc pe toți șefii direcțiilor regionale pentru a analiza situația lucrărilor de execuție și de întreținere aferente fiecărui DRDP, le voi cere monitorizarea atentă din teren a tuturor acestor lucrări, astfel încât să nu avem surprize și atât termenele contractuale să fie respectate, cât și calitatea lucrărilor să fie optimă”, a declarat Ștefan Ioniță.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a aflat luni, împreună cu directorul general interimar al CNAIR S.A, Ștefan Ioniță, și cu directorul regional al DRDP Timișoara, Horațiu Simion, în inspecție pe șantierele autostrăzilor Lugoj – Deva (loturile 2, 3 și 4) și Sebeș – Turda (loturile 1, 2, 3 și 4), pentru a evalua stadiul și calitatea lucrărilor.

În discuțiile de pe șantiere, s-a menționat și faptul că se lucrează la o lege specială a achizițiilor publice privind proiectele strategice, în care sunt incluse și proiectele gestionate de Ministerul Transporturilor, act normativ care are ca scop fluidizarea procesului de licitație.

Toate lucrările efectuate pe cele două autostrăzi sunt monitorizate de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), astfel încât să fie respectate termenele asumate pentru punerea acestora în circulaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.