Ministrul Drulă discută la Bruxelles proiectele de autostrăzi din PNRR

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a discutat, luni, la Bruxelles, cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, şi cu comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, despre finanţarea a cinci segmente de autostradă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Cătălin Drulă a precizat că priveşte cu încredere către finalizarea negocierilor dintre România şi Comisia Europeană pe PNRR.

„Am avut o întâlnire foarte productivă cu doamnele comisar Adina Vălean şi Margrethe Vestager. Le mulţumesc amândurora pentru sprijinul acordat priorităţilor României din domeniul transporturilor şi, cu precădere, proiectelor ce le dorim finanţate prin PNRR. Am discutat aplicat despre: Autostrada A7: Ploieşti-Paşcani; Autostrada A8: Tg. Mureş-Miercurea Nirajului şi Leghin-Paşcani; Autostrada A3: Nădăşelu-Poarta Sălajului; Autostrada A1: Marginea-Holdea.

Sunt proiecte mature şi adaptate vremurilor noastre, prevăzute cu perdele forestiere şi staţii electrice de încărcare.Infrastructura din România are nevoie urgentă de dezvoltare modernă şi echitabilă între regiuni, iar PNRR este o sursă vitală de finanţare pentru ţara noastră. Privesc cu încredere către finalizarea negocierilor dintre România şi Comisia Europeană şi mărturisesc că sunt nerăbdător să ne apucăm de construit”, a scris Cătălin Drulă, pe Facebook.

Amintim că Guvernul Cîțu a revizuit, în 31 martie, proiectul PNRR elaborat de Guvernul Orban și respins de Comisia Europeană, care are însă rezerve în privința unora dintre componente, cum ar fi sistemele de irigații, extinderea infrastructurii de gaze și proiectele de autostradă din regiunea Moldovei.
Guvernul a revizuit PNRR

În privința infrastructurii rutiere, PNRR propune 4,5 miliarde de euro pentru transport şi autostrăzi. Potrivit documentului, sunt vizate următoarele tronsoane:

  • A7 – anumite secţiuni;
  • A8 – anumite secţiuni;
  • A1 – secţiunea Lugoj-Deva;
  • A3 – anumite secţiuni şi Centura Metropolitană Cluj;
  • legătura între Autostrada A1 – Timişoara – Aeroportul Timişoara;
  • legătura Autostrada A8 – Leţcani Vest-Bypass Iaşi-Iaşi Dacia;
  • legătura Apahida (Est Cluj-Napoca) – Jucu (Zona industrială şi logistică);
  • legătura între Autostrada A1-Piteşti-Mioveni Bypass;
  • legătura Craiova Est-Drum Expres Piteşti-Craiova;
  • legătura Hunedoara-Sântuhalm-Autostrada A1;
  • legătura A10-Teiuş-Blaj (zona industrială);
  • legătura Autostrada A3-Mărtineşti-Vâlcele;
  • alternativa Techirghiol (Litoral Express);
  • legătura Slobozia-Drajna Nouă-Autostrada A2;
  • legătura Călăraşi-Drajna Nouă-Autostrada A2;
  • legătura DN1-Aeroport Henri Coandă-Autostrada A3/A0;
  • legătura Sfântu Gheorghe-Autostrada A13;
  • legătura Râmnicu Vâlcea-Tigveni;
  • alte proiecte minore care asigură accesul diferitelor zone de interes către infrastructura mare de transport şi conexiuni cu potenţiale culoare navigabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.