Ministrul Lucian Șova a participat în zilele 23 și 24 mai la Leipzig (Germania), la summit-ul miniștrilor Transporturilor, organizat sub președinția Republicii Letonia a Forumului Internațional pentru Transporturi (ITF).
Miniștri din peste 59 de țări au discutat teme de importanță strategică mondială referitoare la toate modurile de transport.
Într-o dezbatere privind provocările cu care se confruntă transportul rutier internațional, ministrul Lucian Șova a susținut că este nevoie de stabilirea unor reguli clare, aplicabile tuturor operatorilor de transport rutier care să vizeze concurența loială în piață și exploatarea corectă a resursei umane.
Totodată, Lucian Șova a declarat că este nevoie de îmbunătățirea cooperării între state în domeniul controlului și de o abordare unitară privind aplicarea regulilor în piața transporturilor rutiere internaționale.
În cadrul summitului, ministrul român al Transporturilor a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său german, Andreas Scheuer. Cei doi oficiali au discutat despre Pachetul de mobilitate privind transportul rutier.
Ministrul Lucian Șova s-a întâlnit și cu Reprezentantul Special al ONU pentru Siguranța Rutieră, Jean Todt, cu care a vorbit despre măsurile necesare pentru sporirea siguranței în trafic.
De asemenea, Lucian Șova a prezentat în cadrul unei mese rotunde ministeriale despre finanțarea infrastructurii strategice de transport, principalele provocări ale implementării eficiente a proiectelor de infrastructură în România, cu accent pe problemele sectoarelor de construcție, ale calității și sustenabilității.
Începând din anul 2008, ITF reunește în fiecare an, la Leipzig, miniștrii Transporturilor din peste 59 de țări. Scopul summitului este să atragă atenția la cel mai înalt nivel asupra rolului esențial al transportului în economie și în societate, precum și să faciliteze integrarea transporturilor și a logisticii în procesele decizionale de strategie politică.
Forumul Internaţional de Transporturi (ITF), singura organizaţie internaţională creată sub egida OCDE din domeniul transporturilor, a fost înfiinţat prin extinderea organizaţiei interguvernamentale Conferinţa Europeană a Miniştrilor de Transport (CEMT) la nivel internaţional, în anul 2006.