Guvernul a aprobat, în 29 decembrie, proiectul de lege privind modificarea Legii RCA (Legea 132/2017) astfel încât încheierea polițelor de asigurare să fie obligatorie inclusiv pentru trotinetele şi bicicletele electrice. Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului, spre dezbatere și adoptare.
„Unul dintre cele mai importante motive care justifică propunerea legislativă este problematica acoperirii despăgubirilor victimelor accidentelor de circulaţie, persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule atunci când vehiculele care produc aceste accidente nu sunt înmatriculabile/înregistrabile însă sunt utilizate în trafic sau în zone private ce sunt deschise circulaţiei publicului”, se menţionează în expunerea de motive a proiectului de lege.
Precizările Executivului:
Un aspect important reglementat pentru a acoperi problematica despăgubirilor victimelor accidentelor de circulație are în vedere modificarea definiției noțiunii de „vehicul” pentru care este impusă obligativitatea de asigurare RCA în Uniunea Europeană și, implicit, în România. Potrivit noii legislații, vor intra sub obligația de asigurare și vehicule care, conform legislației naționale, nu sunt supuse înmatriculării/înregistrării (trotinete electrice, biciclete electrice și alte vehicule).
O altă modificare constă în faptul că nu va mai exista obligativitatea asigurării RCA pentru vehiculele retrase temporar sau permanent din circulație și a căror utilizare este interzisă, cu condiția să existe o procedură administrativă sau o altă măsură verificabilă în conformitate cu dreptul intern și cu condiția ca daunele provocate de acestea să fie acoperite la același nivel cu cel pe care îl garantează încheierea unui contract RCA. Nu vor fi supuse obligativității asigurării RCA nici fotoliile rulante sau vehiculele similare cu propulsie proprie destinate a fi utilizate în mod exclusiv de către o persoană cu dizabilitate fizică locomotorie.
O altă excepție de la obligativitatea de asigurare este cazul utilizării vehiculelor în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor, inclusiv al curselor și competițiilor, precum și al antrenamentelor, testărilor și demonstrațiilor. Această exceptare se aplică numai în cazul în care organizatorul sau orice altă parte implicată în eveniment/activitate sportivă are încheiată o asigurare sau pune la dispoziție o garanție alternativă care acoperă prejudiciile produse oricărei părți terțe la nivelul minim prevăzut de legislația RCA.
Proiectul de lege stabilește și limite minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor europene, respectiv:
- Pentru prejudicii materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 6.434.740 lei;
- Pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse de unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește la un nivel de 31.926.210 lei.
În ceea ce privește modalitatea de control a asigurării RCA, se va permite utilizarea unor dispozitive electronice de control a asigurării RCA în trafic, fără oprirea vehiculelor, în măsura în care legislația GDPR este respectată.
De asemenea, este prevăzută în noua legislație introducerea unui tipizat standard la nivel european în ceea ce privește atestarea istoricului daunelor întâmplate acoperite de RCA ale asiguratului.