Anul 2018 începe cu mai multe modificări fiscale, printre care split TVA și transferul de la angajatori la angajați a plății contribuțiilor sociale, concomitent cu majorarea de la 1.450 de lei la 1.900 de lei/lună.
Creșterea de la 1 ianuarie 2018 a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără sporuri şi alte adaosuri, a fost decisă printr-o Hotărâre de Guvern publicată în Monitorul Oficial în 29 noiembrie 2017.
Astfel, salariul de bază minim brut pe ţară “se stabileşte la 1.900 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,66 ore, în medie, pe lună, în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/oră”.
Majorarea salariului minim brut de la 1.450 de lei la 1.900 de lei reprezintă o creştere de 31,03% faţă de anul 2017 şi este influenţată de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, care reprezintă 22,75%.
“Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară urmăreşte depăşirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producţie, astfel încât să se apropie de 50%, media din Europa”, a precizat Executivul.
Contribuţiile de asigurări sociale – CAS – vor fi plătite de angajator, dar din banii salariatului, nu (şi) din banii firmei. Astfel, a fost redus efortul financiar al firmelor, care vor avea de plătit din surse proprii numai o taxă de 2,25% din fondul de salarii. Totodată, cota din veniturile angajatului a scăzut de la 39,25% la 37,25%.
Complementar la mutarea CAS, neplata CAS de către angajatori va fi sancţionată cu închisoare de la 1 la 6 ani.
Contribuţia la asigurările sociale de sănătate (CASS), de 10%, va fi datorată și de persoanele care realizează venituri din dividende, din dobânzi, din alte surse, din activităţi independente etc., care în 2017 erau scutite. Însă modul de calcul este diferit, baza de calcul fiind salariul minim pe economie. De exemplu, dacă o persoană fizică este salariată şi realizează şi venituri din dividende, atunci plăteşte contribuţia la asigurările de sănătate atât ca salariat, cât şi pentru veniturile din dividende.
TVA split – măsură adoptată inițial prin OUG, apoi prin lege, în Parlament, este impusă companiilor care au datorii la plata acestei taxe sau aflate în insolvenţă, iar plafoanele datoriilor de la care companiile intră în acest sistem au fost majorate de 10 ori. Potrivit articolului 2:
“au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea şi plata TVA, şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii:
- a) La 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligaţii nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018;
- b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Codul de procedură fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadenţă, cu excepţia celor a căror executare silită este suspendată în condiţiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor;
- c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”.
Impozitul pe venit este de 10% pentru toate categoriile de venituri impozabile, cu excepţia veniturilor din dividende – pentru care se păstrează cota de 5%. Pentru persoanele care realizează venituri din salarii, se majorează deducerile personale în funcţie de mărimea salariului şi de numărul persoanelor aflate în întreţinere, însă până la limita a 3.600 de lei, peste care nu se mai acordă deduceri personale.
Plafonul veniturilor unei microîntreprinderi este de un milion de euro, calculat în lei la cursul BNR din ultima zi a anului anterior. Mai exact, 4,6597 lei/euro, cursul din 29 decembrie 2017, deci plafonul respectiv este de 4.659.700 de lei. Se păstrează cotele de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au un salariat cu normă întreagă şi de 3% pentru microîntreprinderile fără salariaţi. Se abrogă, în schimb, condiţionarea faţă de un anumit obiect de activitate, în sensul că pot fi microîntreprinderi şi societăţile care realizează venituri din consultanţă şi management într-un procent mai mare de 20% din totalul veniturilor, din zona jocurilor de noroc, asigurări etc. Se abrogă, de asemenea, şi posibilitatea optării pentru plata impozitului pe profit prin majorarea capitalului social la suma de 45.000 de lei.
Impozitul datorat la bugetul la bugetul local pentru autovehiculele de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone s-a majorat cu circa 7%, astfel:
- 2 axe:
– masa de cel puţin 12 tone, dar mai mică de 13 tone – pentru sistem de suspensie pneumatică sau echivalentele recunoscute, 0 lei; pentru alte sisteme de suspensie pentru axele motoare, 142 lei/an (în prezent sunt 0, respectiv 133 lei/an);
– masa de cel puţin 13 tone, dar mai mică de 14 tone: 142 lei/an (de la 133 lei/an, în prezent), respectiv 395 lei/an (de la 367 lei/an, în prezent);
– masa de cel puţin 14 tone, dar mai mică de 15 tone: 395 lei/an (de la 367 lei/an, în prezent), respectiv 555 lei/an (de la 517 lei/an, în prezent);
– masa de cel puţin 15 tone, dar mai mică de 18 tone: 555 lei/an (de la 517 lei/an, în prezent), respectiv 1.257 lei/an (de la 1.169 lei/an, în prezent);
– masa de cel puţin 18 tone: 555 lei/an (de la 517 lei/an, în prezent), respectiv 1.257 lei/an (de la1.169 lei/an, în prezent).
- 3 axe:
– masa de cel puţin 15 tone, dar mai mică de 17 tone: pentru sistem de suspensie pneumatică sau echivalentele recunoscute, 142 lei/an (de la 133 lei/an, în prezent); pentru alte sisteme de suspensie pentru axele motoare, 248 lei/an (de la 231 lei/an, în prezent);
– masa de cel puţin 17 tone, dar mai mică de 19 tone: 248 lei/an (de la 231 lei/an, în prezent), respectiv 509 lei/an (de la 474 lei/an, în prezent);
– masa de cel puţin 19 tone, dar mai mică de 21 tone: 509 lei/an (de al 474 lei/an, în prezent), respectiv 661 lei/an (de la 615 lei/an, în prezent);
– masa de cel puţin 21 tone, dar mai mică de 23 tone: 661 lei/an (de la 615 lei/an, în prezent), respectiv 1.019 lei/an (de la 947 lei/an, în prezent);
– masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone: 1.019 lei/an (de la 947 lei/an, în prezent), respectiv 1.583 lei/an (de la 1.472 lei/an, în prezent);
– masa de cel puţin 25 tone: 1.019 lei/an (de la 947 lei/an, în prezent), respectiv 1.583 lei/an (de l 1.472 lei/an, în prezent).
- 4 axe:
– masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone: 661 lei/an (de la 615 lei/an, în prezent), respectiv 670 lei/an (de la 623 lei/an, în prezent);
– masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 27 tone: 670 lei/an (de la 623 lei/an, în prezent), respectiv 1.046 lei/an (de la 973 lei/an, în prezent);
– masa de cel puțin 27 tone, dar mai mică de 29 tone: 1.046 lei/an (de la 973 lei/an, în prezent), respectiv 1.661 lei/an (de la 1.545 lei/an, în prezent);
– masa de cel puţin 29 tone, dar mai mică de 31 tone, de cel puţin 31 tone, dar mai mică de 32 tone și de cel puțin 32 tone: 1.661 lei/an (de la 1.545 lei/an, în prezent), respectiv 2.464 lei/an (de la 2.291 lei/an, în prezent).
Majorări de impozit sunt și pentru combinațiile de autovehicule de transport marfă (2+1 axe, 2+2 axe, 2+3 axe, 3+2 axe, 3+3 axe).
Alte modificări:
Românii care intenţionează să plece din ţară pentru mai mult de 6 luni de zile trebuie să notifice Fiscul, dacă nu vor să fie amendaţi cu sume între 50 şi 100 de lei. Notificarea Fiscului trebuie făcută prin completarea şi depunerea unui formular de rezidenţă fiscală. Obligaţia de a depune respectivul formular o au persoanele fizice care pleacă din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive. La fel, trebuie să depună chestionarul persoanele fizice care sosesc în România şi au o şedere în ţara noastră o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.
Indemnizaţia minimă de creştere a copilului s-a majorat la 1.250 de lei, faţă de 1.233 de lei cât era în 2017. Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizaţia de creştere a copilului nu va mai fi raportată la salariul minim, ci la Indicele Social de Referinţă (ISR). Valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, iar indemnizaţia va avea valoarea a 2,5 ISR.
Cota de plată către Pilonul II de pensii a fost redusă de la 5,1% la 3,75%, fără a însă fi afectată valoarea nominală din 2017. Mai precis, suma achitată în 2017 către administratorii Pilonului II va fi cel puţin aceeaşi în 2018, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creşterii salariului mediu cu 20%.
Maşinile noi vor avea de trecut prima inspecţie tehnică periodică (ITP) abia după 3 ani de la înmatriculare, însă cele vechi vor trebui să o efectueze mai des. Maşinile vor putea trece ITP-ul cu defecte minore, dar dacă se constată defecte mai grave, acestea trebuie reparate în maximum 30 de zile. De asemenea, în cazul maşinilor cu o vechime de 12 ani sau mai mult, ITP-ul va fi necesar anual, nu o dată la doi ani.
Costurile cu telefonia în roaming: ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros, pentru majoritatea planurilor tarifare va creşte volumul de date ce pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără taxe suplimentare. În cazul depăşirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, scad şi suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, după cum urmează: de la 1 ianuarie 2018 scade cu 22% suprataxa pentru date, de la 7,7 la 6 euro/GB; de la 3 ianuarie 2018 scade cu 16% suprataxa pentru apelurile primite, de la 1,08 la 0,91 eurocenţi/minut.
Plafonul de garantare pentru programul Prima Casă scade la 2 miliarde de lei, de la 2,67 miliarde lei.
Tot pentru data de 1 ianuarie au intrat în vigoare Legea 217/2016 privind combaterea risipei alimentare, Legea 163/2016, prin care constructorii trebuie obligatoriu să fie certificaţi tehnico-profesional sau Legea nr. 4/2016 care prevede sancţionarea contravenţiilor silvice.