Guvernul a adus trei modificări la Sistemul RO e-Transport, prin Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 129, adoptată în 7 noiembrie și publicată în Monitorul Oficial, pe 11 noiembrie.
În primul rând, este vorba despre o aplicare graduală a sancțiunilor în funcție de numărul contravențiilor săvarsite într-un termen de 12 luni (aplicabilă, prin excepție, din 21 noiembrie 2024), potrivit USER.
Mai precis:
- la prima abatere nu se mai face confiscarea;
- la a doua abatere se confiscă 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate;
- la a treia abatere se confiscă 50% din contravaloarea bunurilor nedeclarate;
- de la a patra abatere se confiscă 100% din contravaloarea bunurilor nedeclarate.
În al doilea rând, noua ordonanță prevede suspendarea, până la 31 martie 2025, a amenzilor pentru operatorii de transport rutier care nu asigură monitorizarea prin GPS a vehiculelor folosite la transporturi raportate în Sistemul RO e-Transport. Această sancțiune este reprezentată de o amendă între 10.000 și 50.000 lei, în cazul persoanelor fizice, sau între 20.000 și 100.000 lei, în cazul persoanelor juridice.
În al treilea rând, s-a introdus posibilitatea de a face modificări în sistem, la datele transporturilor rutiere, după expirarea codului UIT.
„Prin excepție (…), denumirea, caracteristicile, cantitățile și contravaloarea bunurilor transportate pot fi modificate după expirarea termenului de valabilitate a codului UIT, până cel mai târziu la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a finalizat transportul de bunuri. Operațiunea de modificare a datelor prevăzute (…) reprezintă informație referitoare la profilele de risc specifice contribuabililor persoane fizice și juridice, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2023 (…)”, scrie în document.