Mogo România, fintechul specializat în acordarea împrumuturilor pentru autoturisme uzate, își propune să introducă, în 2023, o procedură complet digitalizată, împreună cu un modul special conceput, pentru eficientizarea activității dealerilor auto.
Precizările trannsmise ZIUA CARGO:
Mogo România, fintechul specializat în acordarea împrumuturilor pentru autoturisme uzate, anunță planurile de dezvoltare și digitalizare pentru 2023. În continuarea eforturilor începute anul trecut pentru eficientizarea procesului operațional și reducerea timpului de procesare a cererilor de creditare, compania își propune să introducă o procedură complet digitalizată, împreună cu un modul special conceput pentru eficientizarea activității dealerilor auto.
Anul 2023 vine, pentru Mogo România, cu progrese în ceea ce privește digitalizarea companiei și automatizarea proceselor interne. Prin implementarea noilor sisteme, compania intenționează să reducă timpului de acceptare a creditelor cu până la 50%, majorând cu 30% numărul de aplicații gestionate. Astfel, pe lângă rapiditatea de răspuns, clienții vor beneficia de o calitate mai bună a serviciilor.
Ionuț Badiu, director general Mogo România: „Obiectivele principale ale companiei pentru anul 2023 sunt creșterea și digitalizarea. Aceste elemente sunt importante în parcursul Mogo, întrucât vor spori gradul de satisfacție a clienților noștri. Automatizarea proceselor interne înseamnă atât o rapiditate mai mare a răspunsurilor către client, cât și o implicare mai mare a angajaților în relația cu clienții. Prin reducerea activităților redundante din procesul operațional, echipa se va putea concentra mai atent asupra nevoilor clienților, astfel încât aceștia să beneficieze de servicii de calitate superioară, dar și asupra altor acțiuni de importanță strategică, aducând valoare adăugată companiei”.
Un alt pas important în digitalizarea companiei îl reprezintă introducerea Modulului Dealer, o interfață integrată în sistemul informatic, special concepută pentru dealerii auto. Aceasta le va permite celor peste 450 de dealeri naționali cu care colaborează în prezent compania să încarce cererile și documentele pentru finanțare ale clienților în format electronic, să afle statusul aplicațiilor și să centralizeze online toate informațiile cu privire la dosarele de creditare.
Totodată, planurile companiei pentru anul acesta includ și extinderea parteneriatelor și a canalelor alternative multiple de plată pentru clienți. Astfel, fintechul dorește să le fie alături clienților și să le ofere soluții diverse, atât în ceea ce privește rețeaua de dealeri de la care pot achiziționa autovehicule, cât și în ceea ce privește modalități mai accesibile de plată a creditelor, concendrându-se, totodată, asupra creditării responsabile, pentru a accesa un spectru mai larg de clienți.
Ionuț Badiu, director general Mogo România: „Este de o importanță majoră pentru noi să stabilim parteneriate longevive și solide cu toți colaboratorii noștri, prin care să ne întărim relația cu clienții, venind în întâmpinarea lor cu oferte diversificate. Digitalizarea este o componentă importantă în strategia noastră pentru 2023 și considerăm că aceasta este factorul care va contribui la diferențierea noastră în piață, întrucât vom ușura procesele atât pentru clienți, cât și pentru colaboratori”.
Mogo România activează, din anul 2017, finanțând persoanele fizice și persoanele fizice autorizate pentru achiziția de mașini noi sau second-hand. În perioada sa de activitate, Mogo a finanțat peste 12.000 de clienți.
Eleving Group este un fintech cu prezență în 14 țări, pe trei continente: Europa, Asia și Africa. Grupul activează în industria serviciilor financiare și este una dintre cele 1.000 de companii cu cea mai rapidă creștere din Europa în 2020 și 2021, conform Financial Times. Compania are în prezent peste 2.600 angajați, peste 350.000 clienți și peste 1 miliard de euro finanțați.