Mogo România schimbă conducerea

Lucian Prună preia conducerea Mogo România, companie specializată în acordarea finanțării pentru autovehiculele rulate și parte a grupului internațional Eleving Group. 

Cu aproape 20 de ani de activitate în servicii financiare, acumulați atât în instituții financiare bancare cât și non-bancare, Lucian Prună deține o expertiză vastă acumulată în companii precum Banca Transilvania, UniCredit Bank sau Raiffeisen Bank. De asemenea, de-a lungul carierei sale, noul director general al Mogo României a ocupat funcții de conducere în două instituții financiare non-bancare, contribuind la dezvoltarea companiilor și a portofoliului de produse, în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României. 

Lucian Prună

„Obiectivul nostru pe acest an este depășirea pragului de 30 de milioane de euro vânzări anuale, precum și creșterea accesibilității produselor. Având în vedere dinamismul din segmentul creditării, precum și cel al mașinilor second-hand, ne vom concentra pe dezvoltarea unor soluții financiare flexibile, menite să satisfacă nevoile de finanțare și mobilitate ale clienților noștri la cele mai înalte standarde”, declară Lucian Prună, noul director general al Mogo România.

Platforma digitală lansată la începutul acestui an, MyMogo, va deservi drept un spațiu în care clienții pot accesa o paletă de produse financiare personalizate. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.