MOL România lansează prima campanie de imagine pentru conceptul Fresh Corner, cu Eduárd Novák ca ambasador de brand, informează un comunicat transmis redacției, pe care îl publicăm integral.
MOL România continuă planurile de extindere a segmentului Consumer Services, cu accent pe implementarea conceptului Fresh Corner. Introdus în România în vara lui 2015, Fresh Corner este un concept care s-a bucurat de mare succes încă de la început. În prezent, numărul stațiilor Fresh Corner a ajuns la 123, din totalul de 218 stații MOL din România. Totodată, MOL lansează prima campanie de imagine pentru brandul Fresh Corner. Eduard Novak, singurul campion paralimpic la ciclism al României, este ambasadorul Fresh Corner în România.
“Stațiile noastre cu Fresh Corner au devenit un punct de referință pentru clienţii noştri în ceea ce privește oferta de servicii şi produse de calitate. Am reuşit să dezvoltăm acest concept într-un timp foarte scurt, ajungând azi la 123 de staţii în care acesta este implementat. Este un proiect de succes pe care ne dorim să îl extindem în continuare şi în 2019. Lansăm astăzi prima campanie integrată de imagine Fresh Corner şi mă bucur că alături de noi în acest demers este Eduard Novak, singurul campion paralimpic la ciclism al României, ambasador Fresh Corner. Îl admir pentru puterea şi determinarea de a obţine succesul mult dorit, cred că valorile lui se aseamănă cu cele ale MOL România şi acest parteneriat al nostru va fi de asemenea unul de succes. De altfel, Eduard este o persoană care călătoreşte mult şi cunoaşte înddeaproape oferta noastră Fresh Corner”, a declarat Levente Borviz, Head of Retail MOL România.
“Mă bucur să fiu alături de Fresh Corner în cadrul acestei campanii deoarece MOL a fost pentru mine un adevărat co-echipier de-a lungul timpului. Sunt o persoană foarte dinamică, mă deplasez atât cu mașina cât și cu bicicleta pe distanţe foarte lungi. Ca idee, merg aproximativ 100 de kilometri pe zi cu bicicleta. Indiferent dacă sunt pe două sau pe patru roți, pauzele mi le petrec la Fresh Corner. Apreciez atmosfera prietenoasă şi oferta variată, de calitate. Cafeaua, de exemplu, este extrem de importantă, pentru că îmi dă energie necesară drumurilor lungi şi mai ales în timpul curselor sau antrenamentelor de ciclism”, a declarat Eduard Novak.
Această campanie este una integrată având componentă TV, OOH, comunicare POS, digital şi PR. În acelaşi timp, în staţiile Fresh Corner se derulează o promoţie la cafea, până la data de 15 decembrie: la 5 cafelele servite, clienţii se bucură de o cafea cadou, oferită de Fresh Corner.
MOL România a lansat de curând şi oferta de toamnă disponibilă în toate stațiile Fresh Corner. Selecția gastro a fost special gândită pentru a răspunde preferinţelor culinare din sezonul mai rece, incluzând o varietate de băuturi aromate, gustări şi preparate calde, printre care: toast cald cu şuncă şi caşcaval (cu o variantă de pâine fără gluten), baghetă cu şuncă de porc la cuptor, salată de toamnă cu mozzarella, bacon şi legume, bagheta multi-cererale cu brie şi roşii uscate, fresh de portocale cu ghimbir şi limonadă revigorantă cu fructe de pădure.
Pe lângă oferta alimentară de sezon, în staţiile Fresh Corner clienţii au la dispoziţie peste 20 de tipuri de cafea, în varianta low-fat sau decofeinizată. Boabele de cafea au fost atent selecţionate şi prăjite pentru a oferi aroma perfect echilibrată şi crema fină a cafelei ideale. MOL aduce specialităţi variate şi delicioase de cafea pregătite pe loc, cu mare atenţie, de către echipa MOL: espresso (cel mai vândut produs din categoria cafea), café latte, cappuccino şi Frappe-uri. Astfel, pentru pasionaţii de cafea şi pentru a însenina zilele de toamnă, MOL aduce trei noi sortimente de frappe-uri, cu arome care ne amintesc de bucuria zilelelor de vacanţă: cu vanilie, caramel şi biscuiţi.
Fresh Corner reprezintă componenta de retail a staţiilor MOL, cu o ofertă completă de cafea, produse gastro (selecţie de sandwich-uri calde şi reci, hot-dog, burgers, coaste, aripioare etc.), produse proaspete de panificaţie şi bunuri de larg consum, într-un spaţiu complet reamenajat.
Despre MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group şi una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezenţă de peste 20 ani pe piaţa autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse şi servicii în domeniul comerţului de carburanţi, lubrifianţi, produse petrochimice şi bitum. În prezent, compania deţine un număr de 218 staţii de servicii, 2 depozite de carburanţi, la Giurgiu şi Tileagd şi un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la Bucuresti, un sediu administrativ la Arad şi un număr de aproximativ 250 de angajaţi proprii.
MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piaţă QUDAL. Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităţilor în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor.
Grupul MOL este o companie internațională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, 26.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 9 țări, din care 218 în România.