MOL invită studenții să se înscrie în programul Freshhh

 

Grupul MOL anunţă lansarea unei noi ediţii Freshhh, program de dezvoltare profesională dedicat studenţilor interesaţi de sectorul petrolier, dotat cu premii totale în valoare de 25.000 de euro.

Echipe formate din câte trei studenți sunt invitate să se înscrie în competiția Freshhh, pe platforma www.freshhh.net, până la 31 octombrie. În cadrul competiției, tinerii îşi pot demonstra abilităţile preluând managementul unei companii petroliere, la nivel virtual. Astfel, aceştia vor fi nevoiţi să ia decizii privind dezvoltarea de câmpuri petrolifere, construirea de rafinării, stabilirea celui mai bun portofoliu de produse şi a strategiei optime de dezvoltare a reţelelor de stații de servicii.

„Competiţia Freshhh se înscrie într-o strategie mai amplă a Grupului MOL menită să atragă tinere talente. Încurajăm studenții români să se înscrie și să participe. Vor avea șansa unei experiențe unice, care le va fi de folos mai ales dacă intenționează să își construiască o carieră în cadrul unei companii internaţionale integrate din industria petrolieră”, a declarat Camelia Ene, CEO MOL România.

Competiţia Freshhh este structurată în trei etape. Prima fază, cea a calificării online, se desfăşoară sub forma unei simulări în mai multe runde şi vizează segmentele upstream, downstream şi retail. În următoarea etapă, cele 60 de echipe care au înregistrat cele mai bune rezultate în cadrul rundei precedente vor participa la studii de caz complexe în domeniul tehnologic şi vor trebui să răspundă unor întrebări de profil. Primele şase echipe clasate vor intra în finală, care se va desfăşura live, la Budapesta. Premiile acordate sunt în valoare totală de 25.000 de euro.

Despre Freshhh

Freshhh este o competiție internațională online destinată studenților, în cadrul căreia echipe de câte trei membri înființează o companie petrolieră de la zero și iau decizii privind proiecte de cercetare și dezvoltare, administrează structura portofoliului de produse pentru a obține profit. Programul se derulează de 11 ani și a reunit până în prezent peste 25.000 de studenți de la 250 de universități din 76 de țări.  

MOL România este o subsidiară a MOL Group şi una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezenţă de peste 20 ani pe piaţa autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse şi servicii în domeniul comerţului de carburanţi, lubrifianţi, produse petrochimice şi bitum. În prezent, compania deţine un număr de 218 staţii de servicii, 2 depozite de carburanţi, la Giurgiu şi Tileagd şi un terminal LPG la Tileagd.

MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la Bucuresti, un sediu administrativ la Arad şi un număr de aproximativ 250 de angajaţi proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piaţă QUDAL.

Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităţilor în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor.

Grupul MOL este o companie internațională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări, 26.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Experiența grupului în domeniul explorării și producției de hidrocarburi sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 9 țări, din care 218 în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.