Monasi: 6 din 10 antreprenori anticipează un viitor impredictibil

Aproape 60% dintre antreprenori văd un viitor impredictibil sau cu taxe mai mari în România, potrivit unui sondaj realizat de Monasi.ro, una dintre principalele firme de training și coaching de business.

Totodată, 54% dintre antreprenori susțin că, în prezent, este mai solicitant ca oricând să își crească afacerile, printre obstacole aflându-se contextul economic, impredictibilitatea și lipsa de educație continuă. Astfel, 94% dintre antreprenorii chestionați au declarat că resimt o nevoie acută de direcție și ghidare în business și doresc să colaboreze cu specialiști externi pentru a supraviețui într-un mediu antreprenorial marcat de o concurență în creștere.

Conform sondajului realizat în Grupul micilor antreprenori din România, cu peste 51.000 de membri antreprenori, doar 15% consideră că în prezent este mai ușor decât în alte perioade să dezvolte o afacere. 

Comparativ cu începutul anilor ’90 sau 2000, când concurența era mai redusă și mediul de afaceri mai previzibil, astăzi antreprenorii se confruntă cu o presiune mult mai mare. În plus față de intensificarea competiției, există incertitudini economice și presiuni fiscale semnificative, care fac gestionarea și creșterea unei afaceri mult mai solicitante. Conform studiului nostru, 47% dintre antreprenori spun că mediul economic și fiscal este puțin avantajos. Totodată, cei mai mulți antreprenori, aproape 4 din 10, punctează că lipsa de educație și apelarea la consultanță în business îi împiedică de asemenea să își crească afacerile, la care se adaugă în opinia lor lipsa de viziune și lipsa de resurse financiare. Din păcate, vremurile în care business-urile creșteau din inerție, pe termen lung, au apus. Acum, fără a acționa strategic, fără a avea toate lucrurile puse la punct în afacere și fără a avea un plan eficient cele mai multe IMM-uri încep să stagneze, iar unele să dispară în primii ani de existență”, explică Mona Bárdos, consultant de business, creator al acestei comunități de antreprenori și fondator Monasi.ro.

„Destul de sumbru” cu taxe și impozite mai mari

Lipsa de educație antreprenorială și lipsa de informație corectă, la care se adaugă lipsa de predictibilitate, împiedică IMM-urile să se dezvolte. Întrebați cum anticipează viitorul apropiat pentru antreprenoriatul românesc, aproape 60% dintre antreprenori consideră că viitorul va fi unul impredictibil, dar vor reuși să jongleze cu provocările apărute, iar peste 20% cred că va fi „destul de sumbru”, cu taxe și impozite mai mari și cu mai multe închideri de firme.

În același timp, sunt din ce în ce mai multe IMM-uri care după primii 2-3 ani de activitate se blochează și nu reușesc să scaleze. Din acest motiv, tot mai mulți antreprenori apelează la consultanță de business pentru redresarea afacerii.

Mona Bárdos

„În multe cazuri, antreprenorii sunt prea prinși în munca efectiv din afacere pentru a o putea menține pe direcția de creștere. Mulți români intră în antreprenoriat, dar nu reușesc să continue să pedaleze în business, adică să crească. Principalul motiv care blochează creșterea afacerilor se află lipsa de obiective și de viziune în business și, bineînțeles, lipsa de execuție. În plus, concurența este tot mai mare în toate domeniile. Din aceste motive, apare stagnarea, plafonarea, din care mulți antreprenori nu mai pot ieși și nu mai pot crește business-ul, ceea ce poate duce la scăderi masive. Aici intervine rolul unui business coach care oferă mai multă clarificare pentru creșterea afacerilor. Lipsa de claritate în business afectează grav sănătatea acestuia. Iar când lucrurile încep să scape de sub control și să apară pierderi, antreprenorii simt nevoia de o viziune obiectivă din afara afacerii. Ei au nevoie de un plan acționabil, bazat pe metoda ACE – o soluție completă pentru ghidarea antreprenorilor, prin care sunt ajutați să redreseze afacerea. În urma unui astfel de plan care necesită o implementare de câteva luni, afacerile încep să scaleze, având creșteri remarcabile în primul an de schimbări. Multe afaceri mici cresc de până la 5 ori în aceeași perioadă”, explică Mona Bárdos.

Antreprenorii care conștientizează nevoia de redresare a afacerii și solicită un plan acționabil pe metoda ACE au afacerii în domenii ca IT, producție de mobilă, jocuri digitale, servicii de call center, florărie, cursuri pentru copii, auto, avocatură.

Deși în România mulți antreprenori încă fac business în mod intuitiv, crește numărul celor care apelează la ajutorul unui specialist, având în vedere că de la an la an tot mai multe firme intră în insolvență. Spre exemplu, în primele nouă luni din 2024, numărul insolvențelor a crescut cu 11% față de aceeași perioadă din 2023, conform datelor ONRC.

Monasi.ro, firmă specializată în traininguri de abilități de la comunicare eficientă și asertivă sau vânzări până la negociere, tehnici de influență etică sau antreprenoriat și coaching de business, oferă una dintre cele mai eficiente metode de creștere a afacerilor, metoda ACE, dezvoltată de Mona Bárdos, trainer și master coach de Business cu peste 20 de ani de experiență.

Mona Bárdos ajută afacerile să devină profitabile, scalabile și de succes. Până în prezent a oferit suport pentru 250 de firme mici și medii și continuă să ofere suport, resurse și consultanță pentru comunitatea de peste 51.000 de membri antreprenori.
Ea a lucrat 15 ani în corporații în SUA, Polonia, Marea Britanie și România, are 26 de ani de experiență în roluri de leadership, 18 ani de experiență în training-uri de abilități soft, 24 de ani de experiență în Învățare și Dezvoltare și 12 ani de Antreprenoriat. De asemenea, a creat comunitatea Grupul micilor antreprenori din România, cu peste 51.000 de membri.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.