Nădlac: 47 de angajaţi ai CNAIR, acuzaţi de luare de mită

Zeci de angajaţi ai CNAIR de la Agenția de Control și Încasare (ACI) din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac 2 au fost ridicați și duși la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată, în urma perchezițiilor efectuate, în 13 februarie, de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA). 

Este vorba despre 47 din totalul de 61 de angajați ai Agenției din cadrul DRDP Timișoara. Ei sunt suspectati ca au luat mită de la transportatorii de marfă la cântărirea camioanelor.

„​La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se efectuează cercetări într-un dosar penal faţă de 47 de suspecţi, angajaţi în cadrul CNAIR, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. În cauză, la data de 13.02.2024, s-au efectuat percheziţii imobiliare la 2 locaţii din cadrul A.C.Î. Nădlac 2 – Toneta nr. 1 şi 2. Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul DGA”, conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Precizările transmise ZIUA CARGO, de DGA:

„La data de 13.02.2024, lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – serviciile anticorupție din județele Arad, Bihor, Timiș, Caraș-Severin, Alba, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Dolj, Sibiu și DGA – Structura Centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pun în executare 2 mandate de percheziție domiciliară la tonetele I și II, sens ieșire din țară în ACI Nădlac 2. Activitățile procedurale se desfășoară într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată de către 47 de funcționari publici din
cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. În cauză, se beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul IJJ Arad și Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara”.

În paralel, procurorii Direcției Națională Anticorupție (DNA) fac percheziții în 20 locații situate în București și județele Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu,  „din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale”. „În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, precizează DNA.

Reacția CNAIR:

„Ca urmare a unor sesizări ale CNAIR, prin DRDP Timișoara, DGA Arad a declanșat verificarea activității mai multor angajați ai ACI (Agenția de Control și Încasare) Nădlac 2.

Persoanele în cauză, care au fost conduse la sediul DGA Arad, sunt suspectate de săvârșirea unor acțiuni asimilate faptelor de corupție, situații descoperite în urma mai multor verificări derulate de structurile de control ale CNAIR. Elementele constatate astfel au fost înaintate, cu celeritate, instituțiilor abilitate ale statului, în vederea demarării cercetărilor

Aceste acțiuni de control sunt dispuse permanent de conducerea CNAIR. Atunci când sunt identificate abateri de natură penală, concluziile sunt transmise către organele de cercetare abilitate. Controalele și măsurile luate se înscriu în decizia conducerii CNAIR privind toleranță zero cu privire la actele de corupție. Trebuie reamintit că, pentru prevenirea faptelor de corupție, CNAIR și DGA desfășoară periodic cursuri de pregătire și prevenție cu personalul angajat, în baza unui protocol de colaborare încheiat între cele două instituții”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.