Noi restricții la intrarea cu mașina în Grecia

Toţi turiștii care intră în Grecia cu autoturismul prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas vor fi obligaţi, începând cu 15 iulie, să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore înainte.

Seitan Limania Beach -Creta, Grecia

Iată precizările Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE):

Potrivit informațiilor comunicate în mod public de către autoritățile elene, prin intermediul site-ului https://travel.gov.gr, începând cu ziua de miercuri, 15 iulie, ora 06.00, (și nu 14 iulie, așa cum comunicaseră inițial), toți cetățenii străini care intră în Republica Elenă pe cale rutieră prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas în scop turistic sunt obligati să prezinte un test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Autoritățile elene subliniază că falsificarea acestor certificate este pedepsită conform legii elene.

Prezentarea acestui test nu exclude obligația de completare a formularului electronic PLF (Passenger Locator Form) cu 24 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Greciei și nici posibilitatea testării aleatorii la intarea pe teritoriul Republicii Elene.

Totodată, conform informațiilor comunicate public de autoritățile elene pe site-ul https://travel.gov.gr, platforma electronică care permite completarea formularului Passenger Locator Form nu va fi disponibilă până marți, 14 iulie, ora 00.01 pentru intrarea în Grecia pe cale rutieră.

Astfel, cetățenii români care au completat deja aceste formulare vor putea intra în Republica Elenă prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, iar cei care nu au formularul completat până la acest moment vor trebui să își reprogrameze călătoria începând cu miercuri, 15 iulie. 

Începând cu data de 9 iulie 2020 completarea obligatorie a formularului electronic (Passenger Locator Form) de către persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) trebuie făcută cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea în Republica Elenă.  Nerespectarea obligației de a completa acest formular este sancționată cu o amendă de 500 de euro, potrivit legislației elene în vigoare.

Pentru a evita timpii suplimentari de așteptare la frontieră, este obligatorie completarea formularului disponibil în limba engleză la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puțin 24 ore anterior deplasării și obținerea în timp util a codului de confirmare a înregistrării care va trebui prezentat la frontieră, în format digital sau tipărit.

Autoritățile elene au luat decizia reducerii intervalului minim de realizare a acestei proceduri pentru a facilita călătoriile neprevăzute.

După completare, solicitanții vor primi pe adresa de e-mail utilizată la completarea formularului un cod unic de confirmare a înregistrării, care trebuie prezentat autorităților de frontieră (în format electronic sau tipărit), în momentul intrării pe teritoriul elen.

Măsura se aplică atât la punctele de frontieră terestre (inclusiv în PCTF Kulata-Promachonas), cât și în aeroporturi și în porturi, până la data de 31 august a.c.

Rămân obligatorii măsurile generale de prevenție (purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor) și de distanțare socială. Pot fi efectuate teste aleatorii pentru depistarea infectării cu Covid-19. Procedura aplicabilă turiștilor care sunt testați pentru infecția cu COVID-19 la intrarea pe teritoriul Republicii Elene a fost modificată. Astfel, după efectuarea testării, persoanele în cauză își vor continua călătoria către destinația finală în așteptarea rezultatului, care este comunicat în 24 de ore. Autoritățile elene recomandă ca, până la comunicarea rezultatului, persoanele testate să păstreze distanțarea socială, să respecte recomandările adoptate la nivel local și să își monitorizeze starea de sănătate pentru identificarea unor eventuale simptome specifice infecției cu COVID-19.

Persoana testată este contactată telefonic doar în situația în care rezultatul testului este pozitiv, fiind apoi plasată în carantină cu suportarea cheltuielilor aferente de către statul elenRefuzul efectuării testării se sancționează cu amendă în cuantum de 500 euro. De asemenea, în cazul în care o persoană este testată pozitiv și supusă unor măsuri specifice de izolare și nu respectă aceste dispoziții, este sancționată cu amendă de până la 5000 de euro.

ACCESUL PE CALE RUTIERĂ

ATENȚIE! Conform ultimului anunț al autorităților elene în perioada 1-15 iulie 2020, accesul rutier pe teritoriul elen în scop de vizită/turistic se face doar prin punctul de trecere al frontierei Kulata (Bulgaria) – Promachonas (Republica Elenă), în timp ce pentru celelate categorii de călătorii esențiale (serviciu, afaceri, studii, scopuri medicale, etc) traficul esential se poate desfășura prin orice PCTF (Nymfeia, Krystallopigi, Kakavia, Kipi, Evzoni).

Ieșirea de pe teritoriul Republicii Elene se mai poate efectua, în prezent, prin punctele de frontieră terestră, cu mențiunea că ultimele două puncte de frontieră pot fi închise în orice moment fără preaviz:

  • Promachonas (Serres) – Kulata (Bulgaria)
  • Nymfeia (Komotini) – Makaza (Bulgaria)
  • Evzoni (Kilkis) – Bogoroditsa (Macedonia de Nord)

La intrarea în Republica Elenă străinii sunt obligați să prezinte fie codul QR, fie mesajul de confirmare primit.

 ACCESUL PE CALE AERIANĂ:

  • Zborurile internaționale sunt permise pe aeroporturile din Grecia.
  • Pot fi aplicabile restricții suplimentare privind călătoriile neesențiale dinspre statele terțe, precum și din Elveția, Norvegia, Liechtenstein și Islanda, în conformitate cu eventuale recomandări ale Uniunii Europene.
  • Sunt interzise până la 15 iulie 2020 zborurile directe din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Suedia.
  • La îmbarcare pasagerii sunt obligați să prezinte, pe lângă documentele de călătorie și bilete și codul QR sau mesajul de confirmare primit, în caza contrar fiindu-le refuzată îmbarcarea la bordul aeronavei.

 Zborurile efectuate pe aeroportul din Atena:

  • Pasagerii sosiți cu zboruri de pe aeroporturi de origine care NU se află pe lista zonelor afectate a EASA (https://www.easa.europa.eu/SD-2020-01/Airports#group-easa-downloads) sau care NU provin din Italia, Spania, Olanda, Suedia, Albania și Macedonia de Nord pot fi supuși în mod aleatoriu unui test, fiind mai apoi liberi să se deplaseze către destinația finală, unde vor aștepta rezultatul testului. Dacă testul este pozitiv, vizitatorul plasat în carantină timp de 14 zile. România intră în această categorie.
  • Pasagerii care sosesc cu un zbor de pe un aeroport aflat pe lista zonelor afectate a EASA (https://www.easa.europa.eu/SD-2020-01/Airports#group-easa-downloads) sau din Italia, Spania, Olanda, Suedia, Albania și Macedonia de Nord vor fi testați în mod obligatoriu la sosire. Este obligatorie șederea pentru o noapte fie la un hotel desemnat, fie la un hotel/reședință la alegere (în Atena). Dacă rezultatul testului este negativ, pasagerii se pot deplasa către destinația finală. Dacă testul este pozitiv, vizitatorul este plasat în carantină timp de 14 zile.

Zborurile efectuate pe aeroportul din Salonic:

  • Toți pasagerii vor fi testați la sosire. Este obligatorie șederea pentru o noapte, fie la un hotel desemnat, fie la un hotel/reședință la alegere (în Salonic), până la obținerea rezultatului testului, după care se aplică procedura menționată anterior. 

ACCESUL PE CALE MARITIMĂ

  • Este permis accesul tuturor tipurilor de nave de transport. Accesul persoanelor care doresc să intre în Republica Elenă pe cale maritimă este permis doar prin  porturile Patra și Igoumenitsa, acestea operand și curse de feribot.

RECOMANDĂRI PENTRU CETĂȚENII ROMÂNI CARE EFECTUEAZĂ DEPLASĂRI CĂTRE / DINSPRE ROMÂNIA:

  • Începând cu data de 1 iulie, oricare dintre vizitatorii/pasagerii care vor sosi pe cale aeriană, rutieră sau maritimă în Grecia pot fi supuși unor teste aleatorii la sosire. După ce a fost testat, pasagerul este liber să se deplaseze la destinația finală, unde va aștepta rezultatul testului.
  • În cazul unui rezultat pozitiv, aceștia vor fi contactați de către autoritățile elene și plasați în carantină pentru 14 zile, costurile fiind suportate de către statul grec. 
  • Tuturor persoanelor care doresc să intre pe teritoriul Greciei le este recomandat să consulte informațiile disponibile pe website-ul Visit Greece (http://www.visitgreece.gr). Totodată, este disponibilă , în mod gratuit, aplicația “Visit Greece”, care va putea fi descărcată înainte sau la sosirea în Grecia.
  • Vizitatorii trebuie să completeze (cu 24 de ore înaintea călătoriei) un formular Passenger Load Factor / PLF, cu datele de contact din Grecia. Acest formular este disponibil pe site-ul https://travel.gov.gr.    

MĂSURI PE PLAN INTERN:

Facilitățile modulare și unitățile sanitare de pe insule vor funcționa neîntrerupt, personalul medical fiind sprijinit de ONG-uri și voluntari antrenați pentru oferirea de prim-ajutor persoanelor infectate cu COVID-19.

  • Au fost deschise plajele organizate, cu respectarea măsurilor de distanțare socială, iar protecția civilă, poliția locală și municipală colaborează cu primăriile și cu mediul de afaceri pentru a-i sfătui pe turiști și pe angajații din sectorul turistic asupra măsurilor de igienă, protecție și distanțare.
  • Au fost reluate pelerinajele la mănăstiri (inclusiv Muntele Athos). 
  • Sunt operabile cursele interne de feribot, între insule și Grecia continentală. 
  • Parcurile publice, grădinile, siturile arheologice, grădinile zoologice au fost deschise începând cu data de 18 mai.
  • De asemenea, începând cu data de 11 mai s-au deschis toate magazinele și unitățile comerciale, iar începând cu 1 iunie restaurantele, cafenelele, inclusiv cele din pensiuni și alte astfel de facilități, dar numai cu asigurarea spațiilor de servit în aer liber, asigurarea unei distanțe de 2 m între mese, respectiv a prezenței a maxim 4 persoane la o masă. 
  • Pentru semnalările/informațiile referitoare la COVID-19, este instituit un număr de urgență (1135), operațional 24/24 ore, precum și o hartă interactivă cu informații actualizate: https://coronavirus.pineza.eu/.

Eventualele disfuncționalități legate de nerespectarea măsurilor de prevenție de către operatorii unităților de cazare pot fi semnalate la numărul de telefon  1572 al Ministerului Turismului din Republica Elenă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.