Guvernul Orban a aprobat, în ședința din 10 septembrie, normele metodologice de aplicare a programelor IMM Leasing și IMM Invest.
„În cazul programului IMM Leasing, urmare a adoptării normelor metodologice de aplicare a ordonanței de urgență prin care a fost instituit acest program, companiile vor avea o opțiune în plus de acces la finanțare pentru achiziția de utilaje sau echipamente tehnologice cu garanții de stat, astfel încât acestea să poată avea acces mai ușor la finanțările din piața financiar-bancară”, a declarat, la finalul ședinței Executivului, Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului Ludovic Orban.
El a precizat că a fost modificată şi completată şi HG nr. 282/2020 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Invest România, astfel încât toţi solicitanţii să beneficieze de aceeaşi perioadă de dobândă subvenţionată, respectiv opt luni de la data aprobării creditului.
„În cazul programului IMM Invest România, acesta este în derulare în acest moment, cu un număr de peste 16.000 de credite aprobate pentru întreprinderi mici și mijlocii, iar valoarea finanțărilor depășește deja 1% din PIB, respectiv peste 12 miliarde de lei. După notificarea Comisiei Europene și modificarea programului, astfel încât toți solicitanții să beneficieze de aceeași perioadă de dobândă subvenționată, respectiv opt luni de la data aprobării creditului, astăzi au fost adoptate normele metodologice pentru implementarea acestor modificări în cadrul programului IMM Invest România”, a precizat el.