Noua generație a gamei Ford Transit Custom va include modele complet electrice, construite de Ford Otosan în Turcia, în linie cu strategia Ford de electrificare a gamei de vehicule comerciale și menținere a Ford ca lider de piață în Europa, în acest segment.
Modelele plug-in hybrid, mild hybrid, precum și motoarele convenționale vor fi de asemenea disponibile astfel că Transit Custom se va bucura de cea mai extinsă gamă oferită clienților europeni până acum.
Vehiculul comercial de ultimă generație Volkswagen, de 1 tonă va fi de asemenea construit și în Kocaeli ca parte a parteneriatului Ford-Volkswagen; acesta va completa platforma de vehicule comerciale și va îmbunătăți experiența clienților prin introducerea unor noi tehnologii ce vor fi disponibile pe piață în timp scurt.
Serviciile de conectare au fost dezvoltate colaborativ, împreună cu reprezentanți ai clienților de vehiculelor comerciale, pentru îmbunătățirea experienței clientului și pentru a ajuta business-urile să prospere. Anunțul completează previziunile din decembrie în legătură cu investițiile Ford Otosan în valoare de 2 miliarde de Euro în facilitățile din Kocaeli pentru a crește producția de vehicule și baterii și pentru a crea noi locuri de muncă.
Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:
Ford confirmă că generația următoare Ford Transit Custom va include un model complet electric pe lângă variantele plug-in hybrid, mild hybrid și versiunile pe motoare convenționale.
Noua gamă Transit Custom – care include furgoneta Transit Custom și vehiculul de transport persoane Tourneo Custom – intră în producție în prima jumătate a anului 2023, cu versiuni complet electrice pentru ambele modele, parte a celei mai extinse game Transit Custom oferită vreodată clienților europeni.
Toate versiunile generației următoare Transit Custom vor fi construite de Ford Otosan – Joint venture-ul Ford din Turcia – în Kocaeli, centrul de productie pentru gama Ford Transit.
În plus, vehiculul comercial Volkswagen de 1 tonă va fi, de asemenea, construit la Kocaeli, completând platforma de vehicule comerciale și contribuind la îmbunătățirea experienței clienților prin introducerea rapidă pe piață, a mai multor tehnologii.
“Noua generație a gamei Transit Custom – inclusiv toate versiunile electrice – va consolida poziția Ford ca lider de piață în segmentul vehiculelor comerciale din Europa,” a declarat Stuart Rowley, președinte Ford Europa. “Transit Custom este cel mai important vehicul comercial al nostru, cheia efortului nostru de a dezvolta segmentul de vehicule comerciale pe măsură ce continuăm să construim un business durabil și profitabil în Europa și ne îndreptăm către un viitor electrificat”.
Ford a anunțat în februarie că întreaga gamă de vehicule comerciale complet electrică sau plug-in hybrid va ajunge la zero emisii până în 2024, cu două treimi din vânzările de vehicule comerciale Ford preconizate a fi reprezentate de vehiculele complet electrice sau plug-in hybrid.
Cu toate acestea, în perioada de tranziție, Ford înțelege că nu toți operatorii de vehicule comerciale vor face brusc trecerea de la motorul convențional cu ardere internă la vehiculele complet electrice. Acesta este motivul pentru care gama sa de tehnologii mild hybrid sau plug-in hybrid este esențială și va continua să reprezinte o parte semnificativă a următoarei generații a gamei Transit Custom.
Creșterea continună a segmentului de vehicule comerciale Ford este cheia profitabilității sale europene. Aceasta este susținută de noi produse și servicii, de colaborarea cu o rețea extinsă de carosieri, de parteneriatul Ford cu Volkswagen și joint venture-ul Ford-Otosan, care oferă eficiență în dezvoltare și aprovizionare.
“Astăzi începem o altă investițe strategică care va modela viitorul industriei auto. Transformăm fabricile noastre de la Kocaeli în prima și singura unitate de producție integrată din Turcia pentru asamblarea vehiculelor electrice și a bateriilor. Considerăm că această investiție, care se va întinde pe o perioadă de peste un deceniu, este o mișcare strategică orientată spre viitor. Doresc să mulțumesc companiei Ford Motor Company pentru încrederea în Turcia și Ford Otosan, ceea ce a făcut posibilă această investiție semnificativă,” a declarat Ali Koç, președinte Ford Otosan și vicepreședinte al Consiliului de Administrație Koç Holding
În 2020, Ford a încheiat al șaselea an consecutiv ca lider de piață în segmentul vehiculelor comerciale, în Europa. Tendința continuă și în 2021, Ford păstrându-și poziția de cea mai bine-vândută marcă de vehicule comerciale de pe continent.
Segmentul de vehicule comerciale Ford este susținut de un ecosistem construit în jurul serviciilor de conectare, dezvoltat colaborativ împreună cu clienții, conceput pentru a îmbunătăți experiența acestora și pentru a le susține business-urile. Acesta include disponibilitate de conectare și servicii de productivitate precum FordPass Pro pentru flote de până la 5 vehicule și Ford Fleet Management, creat de Ford și ALD Automotive anul trecut, pentru maximizarea productivității clienților de flote ce caută soluții personalizate pentru a-și gestiona vehiculele de pe traseu.
Anunțul Ford de astăzi aduce, de asemenea, vești bune pentru alte unități de producție Ford din Europa, precum și pentru furnizori europeni și turci care livrează componente pentru generația următoare Transit Custom. Unitățile de producție Ford vor furniza motoare diesel cu tehnologie avansată din Dagenham (Marea Britanie) și transmisii din Köln, în timp ce peste 100 de furnizori din Turcia vor livra componente.
“Creșterea segmentului de vehicule comerciale și dezvoltarea de parteneriate, cum ar fi parteneriatul cu Volkswagen sau joint-venture-ul Ford Otosan sunt factorii cheie pentru succesul Ford în Europa în viitor. Ne-am angajat să atingem o marjă EBIT de 6%, ca parte din planul de dezvoltare Ford a operațiunilor globale,” a adăugat Rowley.
Ford Otosan – “Casa” Ford Transit Custom
Parteneriatul dintre Koç Holding și Ford datează din 1928, iar astăzi Ford Otosan este compania lider de piață în industria auto din Turcia și una dintre cele mai de succes și longevive joint-venture-uri din industria auto globală.
Facilitățile de producție ale Ford Otosan din Kocaeli au fost deschise în 2001, iar din 2004 aceasta a reprezentat principala fabrică Ford pentru producerea generațiilor succesive de Ford Transit Custom și Transit 2 tone. Gama Ford Courier este fabricată la uzina Yenikoy Ford Otosan, situată tot în Kocaeli. În total, aproximativ 85% din vânzările întregii familii de vehicule comerciale Transit sunt reprezentate de vehicule fabricate de Ford Otosan în Turcia.
Ford Otosan a declarat în decembrie anul trecut că intenționează să investească peste 2 miliarde de euro pentru creșterea capacității de asamblare a vehiculelor și bateriilor la Kocaeli și că se așteaptă să crească și numărul angajaților cu aproximativ 3.000 de persoane.
Despre Ford Motor Company
Ford Motor Company (NYSE: F) este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează și furnizează o gamă completă de mașini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate și vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și preia poziții de conducere în electrificare; soluții de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere; și servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajați în întreaga lume. Pentru mai multe informații privind Ford, produsele sale globale sau Ford Motor Credit Company, accesați www.corporate.ford.com.
Ford Europa produce, comercializează și oferă service pentru vehiculele sub marca Ford în 50 de piețe individuale și are aproximativ 43,000 de angajați la facilitățile proprii și asocierile în participațiune consolidate, și aproximativ 58,000 când sunt luate în considerare entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa include Divizia Ford de Relații cu Clienții și 14 unități de producție (10 deținute integral și 4 asocieri în participațiune neconsolidate). Primele maşini Ford au fost livrate în Europa în 1903, acelaşi an în care a fost fondată compania Ford Motor Company. Producţia europeană a început în 1911.
Ford Otosan (Ford Otomotiv Sanayi A.Ş.) este o companie cotată la bursă, în care Ford și Koç Holding dețin un număr egal de acțiuni. Susținut de mai mult de o jumătate de secol de experiență și dezvoltare dinamică, Ford Otosan este cel mai mare centru de producție a vehiculelor comerciale Ford din Europa. În plus, pe lângă fabricarea gamelor Transit, Transit Custom și Transit Courier, Ford Otosan este și centrul global de excelență în domeniul ingineriei, pentru dezvoltarea camioanelor Ford; de asemenea, oferă asistență globală pentru producerea motoarelor diesel Ford și dezvoltarea vehiculelor utilitare ușoare. Compania are toate capacitățile și infrastructura necesară pentru proiectarea, dezvoltarea și testarea unui vehicul întreg, inclusiv a motorului, de la începutul producției până la produsul final.