Noul Range Rover Sport, lansat spectaculos

Noul Range Rover Sport a fost lansat în premieră mondială în Islanda, reușind încă de la debut ascensiunea impresionantă a unui deversor.

Precizările transmise zIUA CARGO:

Urcarea spectaculoasă a barajului a fost un test de rezistență pentru noul Range Rover Sport, care a făcut față cu brio torentului de apă de pe barajul Karahnjukar – cel mai mare baraj de acest tip din lume – cu un debit de 750 tone pe minut. Riscul pierderii demarajului era sinonim cu prăbușirea de la înălțimea de 90 metri până la baza barajului. 

Cea de-a treia generație a SUV-ului performant de lux Land Rover este cea mai așteptată, avansată din punct de vedere tehnologic și performantă de până acum. Aceasta îmbină prezența impunătoare pe carosabil cu manevrabilitatea instinctivă, prin intermediul celui mai avansat mix de tehnologii la nivel de șasiu.

Urcarea cu succes a barajului a fost difuzată, în premieră, în cadrul unui eveniment exclusiv de lansare, găzduit de centrul de proiectare Jaguar Land Rover din Gaydon, Marea Britanie. Jessica Hawkins, pilot-cascador în seria James Bond, s-a aflat la volan, demonstrând aderența, tracțiunea, performanța și echilibrul noului Range Rover Sport și bifând astfel o nouă bornă în seria de provocări depășite de SUV-ul performant de lux Land Rover. Urcarea-record a vârfului Pikes Peak din America de Nord, prima traversare oficială a deșertului „Empty Quarter” din Peninsula Arabică și o primă ascensiune a celor 999 de trepte către Poarta Raiului din China sunt câteva dintre recordurile doborâte de modelul Range Rover Sport, de-a lungul anilor.

Urcarea barajului a fost obstacolul final al traseului, de la baza văii până la vârf, care cuprindea o albie inundată, tuneluri lungi si abrupte si peretele deversorului cu un grad de înclinare de 40 grade. Ultima porțiune de 294 metri, cu apa curgând în cascadă pe o distanță de 90 metri, a oferit oportunitatea celui mai bun test al tracțiunii și al încrederii pilotului.

Puterea apei care cobora pe deversor era uluitoare. Conducând prin el, știind că risc o cădere de 90 metri dacă lucrurile mergeau prost, a făcut ca aceasta să fie cea mai dificilă călătorie pe care am întreprins-o vreodată. În ciuda pantei abrupte și a vitezei apei, noul Range Rover Sport a făcut ca totul să pară ușor”, a spus Jessica Hawkins, pilot-cascador.

Noul Range Rover Sport are la bază tehnologia avansată MLA-Flex, care reprezintă fundamentul dinamicii superioare și a rafinamentului fără egal ale modelului. Gama de sisteme de propulsie puternice și eficiente include două versiuni de motorizare cu 6 cilindri și motoare plug-in hybrid electrice, cu o autonomie complet electrică de până la 113 km și emisii de CO2 de până la 18 g/km1.

Noul motor V8 Twin Turbo de 530 CP oferă performanțele unui model sport, atingând 0-100 km/h în doar 4,5 secunde cu funcția Dynamic Launch activată. De asemenea, clienții pot alege si motoarele mild hybrid Ingenium, puternice și eficiente, pe benzină sau diesel. Modelul cu propulsie complet electrică va fi disponibil începând cu 2024, pe măsură ce Land Rover își continuă călătoria spre electrificare.

Design modern convingător

Proporțiile considerabile accentuează designul emoțional al modelului Range Rover Sport, cu o suprafață netedă, o siluetă dinamică și un profil instantaneu recognoscibil, evidențiat de formele robuste, lăsând imediat impresia că este pregătit de drum.

Designul minimalist este reflectat și la interiorul noului SUV. Acesta dispune de o nouă interpretare a habitaclului specific Range Rover, Command Driving Position, cele mai recente tehnologii de confort și asistență la conducere și cele mai bune materiale, toate garantând că fiecare experiență de condus este memorabilă.

Captivant la fiecare călătorie

Un mix dinamic de funcții și instrumente asigură cea mai captivantă și dinamică experiență de condus. O suită de tehnologii guvernate de sistemul de control integrat al șasiului (Integrated Chassis Control) Land Rover funcționează în armonie pentru a oferi răspunsuri instinctive și agilitate: noul Stormer Handling Pack, care include funcția Dynamic Response Pro, direcție integrală (All-Wheel Steering), un diferențial activ electronic cu Torque Vectoring by Braking și programe configurabile, precum și suspensie pneumatică dinamică, disponibilă pe toate versiunile noului Range Rover Sport.

Simbolul luxului sportiv

Noul Range Rover Sport transformă fiecare călătorie într-un eveniment memorabil și poate fi adaptat în funcție de nevoile fiecărui șofer, în același timp un nivel înalt de rafinament și confort. Capacitatea de a combina caractere duale este posibilă printr-un set cuprinzător de tehnologii, printre care sistemul avansat Cabin Air Purification Pro sau sistemul de sunet Meridian Signature.

Tehnologie fără cusur

Tehnologia Land Rover Electrical Vehicle Architecture (EVA 2.0) acceptă o multitudine de tehnologii conectate, inclusiv Software Over The Air (SOTA). Tehnologia inteligentă oferă actualizări de la distanță pentru 63 de module electronice, noul Range Rover Sport beneficiind de inovație, tehnologie modernă și servicii de-a lungul întregului ciclu de viață.

Sistemul premiat de infotainment Pivi Pro dispune de un ecran tactil de 13,1 inchi de înaltă rezoluție, poziționat în centrul tabloului de bord futurist. Controlând totul, de la navigație până la setările media și setările autoturismului, sistemul învață obiceiurile utilizatorului și personalizează în mod inteligent experiența de bord, devenind un asistent personal cu adevărat intuitiv.

Abilități fără egal

Noul Range Rover Sport este cea mai dinamică versiune a SUV-ului de lux de la Land Rover și cea mai potrivită pentru drumuri neamenajate, fiind dotat cu cea mai recentă tracțiune integrală Intelligent All-Wheel Drive (iAWD) și cuprinzând cele mai noi tehnologii Land Rover pentru toate tipurile de teren, pentru a asigura amploarea capacității dinamice.

Funcția Adaptive Off-Road Cruise Control își face debutul pe noul Range Rover Sport și contribuie la navigarea terenurilor dificile, menținând un progres constant în funcție de condițiile solului. Șoferii pot selecta una dintre cele patru setări de confort, iar sistemul ajustează în mod inteligent viteza de rulare, permițând șoferului să se concentreze pe manevrarea autovehiculului.

Noul Range Rover Sport va fi produs exclusiv în uzina Solihull din Marea Britanie, locația istorică de producție a Range Rover, alături de noul Range Rover. SUV-ul este disponibil pentru comandă.

1Cifrele furnizate sunt rezultatul testului oficial al producătorului în conformitate cu legislația UE privind WLTP cu o baterie complet încărcată. Numai în scopuri de comparație. Cifrele reale pot fi diferite. Emisiile de CO2, consumul de combustibil, consumul de energie și valorile autonomiei pot varia în funcție de factori precum stilul de condus, condițiile de mediu, sarcina, montarea roților, accesoriile montate, traseul real și starea bateriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.