Noul Sistem Computerizat de Tranzit NCTS5, obligatoriu

Noul Sistem Computerizat de Tranzit NCTS5-RO a fost lansat, devenind obligatoriu de utilizat pentru depunerea și procesarea declarațiilor vamale de tranzit în toate birourile vamale din România.

NCTS5-RO va permite o gestionare mai eficientă și mai sigură a tranzitului de mărfuri, asigurând o integrare mai bună cu rețelele vamale europene și internaționale, facilitând schimburile comerciale într-un mediu mai sigur și mai eficient și reducând timpii de așteptare la birourile vamale.

„Efortul continuu depus de angajații Autorității Vamale Române, împreună cu cei ai Centrului Național de Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor, pentru operaționalizarea noului sistem de tranzit a fost apreciat de reprezentanții Comisiei Europene, care au monitorizat permanent această activitate și au evaluat România ca fiind țara cu cea mai mică rată a erorilor înregistrate la nivel european”, a declarat Marcel Mutescu, președintele AVM.

Față de sistemul anterior NCTS4, acesta oferă beneficii prin utilizarea semnăturii electronice calificate în fluxurile de vămuire, creând astfel un mediu exclusiv „paperless” (fără hârtie), eliminând birocrația și reducând timpii de procesare a declarațiilor de tranzit, cât și prin autorizarea electronică a operatorilor economici pentru conectare la NCTS5-RO și AES-RO (Sistemul automat de export).

Totodată sistemul oferă în continuare facilitatea de depunere a declarațiilor vamale de tranzit prin system-to-system cu operatorii economici.

Alte avantaje oferite de NCTS5-RO sunt: procesare rapidă și precisă a declarațiilor de tranzit, îmbunătățirea trasabilității și securității mărfurilor și interfață user-friendly pentru utilizatori, fiind în conformitate deplină cu standardele Uniunii Europene.

Operaționalizarea noului sistem de tranzit este un nou pas în digitalizarea vămii române, după lansarea sistemului automat de export AES-RO în data de 15 martie 2024 și a sistemului de control al importului ICS-2 în data de 10 mai 2024.  

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.