Noutatile legislative in prim plan

Cea de-a sasea editie a conferintei anuale „Am marfa, caut transport” a reunit nume importante din piata de transport si logistica, dar si reprezentanti ai producatorilor care activeaza in Romania. Ca de obicei, au fost abordate atat noutatile legislative cat si tendintele urmate la nivel de reglementari, unde opiniile organizatiilor patronale din domeniu incep sa fie luate in seama.

O veste buna pentru operatorii de transport o constituie aprobarea, in aceasta sesiune parlamentara, a modificarilor la Ordonanta Guvernului 43/1997 privind regimul drumurilor, anuntata de catre deputatul PSD, Lucian Sova, secretar al Comisiei pentru Transporturi si Infrastructura. „Actul normativ, care se afla in Parlament de mai multi ani, a trecut de Comisia pentru Transporturi si Infrastructura si, in forma finala, include prevederi stabilite in acord cu reprezentantii transportatorilor, punctul de vedere al breslei fiind foarte serios luat in calcul. Legea va fi, in opinia mea, eficienta si valabila mult timp, pentru ca apropie autoritatile de cei care trebuie sa respecte reglementarile (transportatorii si utilizatorii de infrastructura rutiera), oferind un cadru corect de actiune“, a afirmat Lucian Sova, subliniind ca valoarea amenzilor si modul in care se aplica sanctiunile au fost apropiate foarte mult de realitatile Romaniei. „Am sustinut dialogul dintre reprezentantii transportatorilor si expertii CNADNR, astfel incat sa se ajunga la o pozitie comuna privind reintroducerea autorizatiilor speciale de transport (AST), dar si privind cuantumul amenzilor vizavi de mase si dimensiuni, privind tolerantele si aplicarea unor coeficienti care sa fie de natura sa compenseze unele erori de cantarire. Am un feed-back pozitiv din partea reprezentantilor patronatelor si sper ca intr-un an sa avem un feed-back pozitiv si din partea operatorilor de transport privind aplicarea noilor reglementari“, a mai aratat Lucian Sova.

AST-uri pentru marfuri divizibile

Care sunt, insa, cele mai importante elemente legislative cerute de patronatele din transporturi care vor fi aplicate o data cu intrarea in vigoare a modificarilor la OG 43? Potrivit reprezentantului FORT, Augustin Hagiu, implicat in mod direct in negocierile cu autoritatile, noul act normativ va reintroduce posibilitatea acordarii de AST-uri pentru marfuri divizibile, dar numai pana la nivelul masei totale autorizate constructive a vehiculului. „Tot ceea ce depaseste masa constructiva va intra in zona de interdictii, amenzi. Un alt aspect care ma bucura foarte mult si de care am tinut cu dintii se refera la transpunerea in lege, si nu prin ordin de ministru ca in prezent, a marjelor de toleranta privind cantarirea la masa totala. Este vorba despre 4% si 5%. Managerii de transport trebuie sa isi informeze soferii cu privire la acest aspect dupa aparitia in Monitorul Oficial, pentru ca elimina multe probleme“, a precizat Augustin Hagiu. Foarte importanta, in opinia reprezentantului FORT, este, de asemenea, introducerea „dupa doi ani de lupta“, a avertismentului in corpul legii. In acelasi timp, amenzile au fost reclasificate, fiind introduse 3 categorii: minore, grave si foarte grave. „Principiul amenzilor imbratiseaza o idee de baza privind cuantumul, si anume valoarea AST inmultita cu 3“, a precizat Augustin Hagiu, mentionand ca modificari au fost facute si in privinta rutelor ocolitoare. „In privinta restrictiilor de circulatie pentru care am protestat cativa ani, putem sa discutam astazi de reguli clare in acordarea de rute ocolitoare pentru restrictii temporare sau care capata un caracter permanent din cauza unor lucrari care nu se mai termina. Astfel, restrictiile de circulatie nu vor putea fi impuse decat cu aprobarea administratorului drumurilor, in anumite conditii fiind oferite operatorilor de transport rute echivalente din punctul de vedere al portantei, astfel incat acestia sa nu mai fie expusi la taxe suplimentare impuse de catre autoritatile locale.“

Prevederi anti-piraterie

O alta noutate legislativa prezentata in cadrul Conferintei Ziua Cargo tine de adoptarea de catre Camera Deputatilor si promulgarea de catre Presedinte a unui amendament la legea taximetriei, care combate pirateria in transport. „Important pentru transportatorii de marfuri este ca exista si prevederi cu privire la vehiculele de marfa sub 3,5 t, care permit sanctionarea practicilor comerciale incorecte. Am fost unul dintre cei care au reusit sa combata ideea de a se licentia vehiculele sub 3,5 t, dar, pe de alta parte, m-am straduit ca detinatorii de astfel de vehicule sa nu faca o concurenta neloiala transportatorilor licentiati“, a aratat deputatul PSD Lucian Sova. Potrivit reprezentantului FORT, Augustin Hagiu, noutatile introduse prin aceste modificari tin strict de persoanele fizice. „Se au in vedere, de exemplu, acele persoane care, utilizand un van sub 3,5 t, iau mobila, sa zicem, din Bucuresti si o duc la Ploiesti, fara niciun fel de autorizatie. Realizand o simpla estimare, veti constata ca marfurile de grupaj, intr-un procent destul de interesant, care depaseste 7 pana la 12% din volumul total, se deplaseaza cu transportatori care nu isi platesc taxe si impozite“, a concluzionat Augustin Hagiu.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.