Uniunea Națională a Societăților de Asigurare din România (UNSAR) precizează că nu va exista coplată la RCA și consideră drept „fake news” informațiile difuzate de COTAR privind introducerea acesteia la polițele auto prin unele amendamente depuse la proiectul de modificare a Legii RCA, aflat la Camera Deputaților.
Precizările UNSAR transmise ZIUA CARGO:
„În numele corectitudinii și spre buna informare a șoferilor români, văzând cum aceeași asociație orientată doar spre urmărirea propriului interes (dar care în mod fals afirmă că reprezintă toți șoferii români) lansează în continuare în spațiul public „fake news” în contextul modificării Legii RCA, aflată acum în Camera Deputaților, ne vedem nevoiți să facem următoarele precizări.
FAKE NEWS: Oamenii vor avea de ales între a completa din propriul buzunar banii de reparații și a da în judecată vinovatul de accident, pentru plata diferenței de cost.
REALITATE: Atât Directiva europeană (UE) 2021/2118 privind asigurările RCA, cât și Codul Civil din țara noastră spun clar că prejudiciul trebuie reparat integral în baza poliței RCA. Așadar, NU a existat și nu poate exista un așa-numit concept de „coplată” – așa cum fals afirmă această asociație.
Prețul de piață, așa cum apare definit în proiectul de modificare a Legii RCA nu poate fi decât acela obținut prin cerere și ofertă și este cel pe care o persoană fizică sau juridică îl acceptă. Prin urmare, nu va exista nicio „coplată”.
În acest sens, definiția propusă în proiectul de lege pentru „Prețul de piață” este una clară, transparentă și corectă deoarece reprezintă prețurile/costurile finale de vânzare ale operatorilor economici autorizați, obținute pe baza cererii și ofertei. Fiind prețuri finale rezultate din funcționarea mecanismelor de piață și acceptate de ambele părți, evident că nu se poate pune în discuție niciun moment existența vreunei diferențe pe care ar trebui să o suporte persoana prejudiciată.
De altfel, și în prezent există dispute între asigurători și service-uri pe diferențele între prețul de reparație și despăgubire, fără că terțul prejudiciat să suporte din propriul buzunar aceste diferențe.
FAKE NEWS: Păgubiții vor fi obligați să semneze o convenție de plată cu asigurătorul, la fiecare accident de producerea căruia nu sunt vinovați. Convenția care se vrea a fi introdusă prin lege presupune că păgubitul să accepte sume derizorii sub formă de despăgubiri.
REALITATE: Această asociație creează o falsă problema, acuzând o întreagă categorie de operatori economici de presupuse comportamente neconforme cu legislația.
Acest sistem funcționează în acest moment la peste 1 milion de contracte CASCO și a mai funcționat în România și în trecut, inclusiv în cazul asigurărilor RCA, pentru o perioadă de peste 30 de ani.
Revenind în prezent, să nu uităm că datele arată că pentru service-urile independente care nu au o convenție de decontare a plăților de reparație cu asigurătorii, despăgubirea medie plătită pentru fiecare daună este cu aproximativ 30% mai mare față de despăgubirea plătită pentru reparațiile către service-urile reprezentanțelor auto (9.604 lei vs. 7.580 lei), și de două ori mai mare decât suma plătită către service-urile care au o convenție cu asigurătorii, altele decât reprezentanțele (4.921 lei). În general, se presupune că service-urile reprezentanțelor auto reprezintă un standard de calitate în zona de reparații, însă din datele transmise de asigurători se constată că tarifele practicate de reprezentanțe se situează, de fapt, în jurul mediei.
Astfel de diferențe în ceea ce privește despăgubirea medie plătită către diferitele tipuri de service nu sunt în favoarea șoferilor, plătitori ai primelor de asigurare din care se acordă despăgubiri persoanelor prejudiciate, în condițiile în care toate unitățile reparatoare funcționează îndeplinind aceleași cerințe legale.
Nu în cele din urmă, reamintim faptul că asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza polițelor RCA, în valoare de 4,2 miliarde lei. Acestor sume li se adaugă rezerve în valoare de 2,3 miliarde lei pentru daunele avizate (RBNS), dar și 2,35 miliarde lei aferente daunelor neavizate (IBNR).”