Número Uno își întărește poziția pe piața locală și se pregătește să intre pe piețele din Ungaria și Bulgaria. Compania folosește P3 Bucharest A1 ca hub logistic pentru regiunea Europa Centrală și de Est (CEE).
Precizările transmise ZIUA CARGO:
P3 Logistic Parks anunță consolidarea parteneriatului cu subsidiara locală a grupului internațional Número Uno, prin prelungirea, pe termen lung, a contractului de închiriere pentru cei 3.000 de metri pătrați de spații logistice și de birouri pe care chiriașul îi ocupă în P3 Bucharest A1.
Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România, spune: „Ne bucurăm să extindem parteneriatul demarat în 2020 cu brandul Número Uno, un jucător tânăr pe piața locală, dar cu perspective de creștere rapidă și planuri solide de viitor care vizează nu numai România, ci și alte câteva țări din regiune. Suntem optimiști cu privire la evoluția viitoare a segmentului de fashion retail și încrezători că partenerul nostru își va dezvolta în continuare operațiunile și va deveni, în curând, unul dintre cele mai solide branduri din sfera retailerilor care comercializează articole vestimentare în regim outlet. Apreciem încrederea cu care ne-au învestit și îi asigurăm că echipa P3 va rămâne la fel aproape de, și atentă la nevoile lor ca și până acum, cu o abordare deschisă și profesională, astfel încât să încerce întotdeauna să înțeleagă și să îi susțină în îndeplinirea obiectivelor de afaceri.”
Grupul Número 1, cel mai mare francizor multi-brand din Insulele Canare, Spania, și distribuitor exclusiv în România pentru cele mai importante mărci ale modei spaniole, și-a anunțat oficial prezența în România în urmă cu un an, în luna octombrie, și tot de atunci este și membru al comunității P3.
În doar 12 luni de la debutul operațiunilor pe plan local, compania a deschis și gestionează un număr de 12 magazine, dintre care șapte sunt localizate în București, iar alte cinci unități în Câmpina, Târgoviște, Pitești, Sibiu și Baia Mare.
Retailerul plănuiește să deschidă noi magazine în localitățile Constanța, Tulcea, Timișoara și Suceava. De asemenea, compania se pregătește să intre pe piețele maghiare și bulgare în lunile ce urmează, folosind P3 Bucharest A1 ca hub logistic pentru regiunea Europei Centrale și de Est.
Jeff Medeiros, International Expansion Manager al distribuitorului spaniol, declară: „Suntem încântați să continuăm colaborarea cu P3 și să construim pe baza acestei relații care a crescut și a evoluat în ultimul an și pe care o vedem ca un etalon al ceea ce considerăm noi că este o relație ideală între un chiriaș și un proprietar de spații logistice. Mă bucur să spun că am găsit profesionalism, dăruire și o atitudine foarte prietenoasă și deschisă în toți membrii echipei cu care am interacționat. Relația strânsă și autentică pe care am reușit să o construim chiar de la început, poziționarea strategică a P3 București A1 și calitatea depozitului în sine, împreună cu facilitățile disponibile sunt principalele motive care au dus la decizia noastră de a ne prelungi contractul de închiriere și de a ne continua operațiunile aici, în parcul de la Km 13, A1. Un exemplu pozitiv pe care îmi face plăcere să-l menționez este susținerea și implementarea propunerii noastre de a instala bănci de picnic și de a planta copaci în perimetrul gazonului din fața depozitului pe care îl ocupăm – astfel, personalul nostru se poate bucura de pauzele de prânz sau de cafea în aer liber, pe tot parcursul anului. Îmi face plăcere să recomand P3 ca proprietar, dar și ca partener de afaceri, oricărei companii în căutare de un hub logistic pentru activitățile sale de distribuție și depozitare!”.
P3 este un investitor, proprietar, dezvoltator si manager pe termen lung de proprietăți logistice europene cu peste 6.4 milioane m² de active aflate în administrare și un portofoliu extins de terenuri de 1.6 milioane m² cu disponibilitate imediată pentru dezvoltări viitoare. P3 are operațiuni comerciale în 11 țări și investește și se dezvoltă pe piețele europene de peste două decenii. Cu sediul central în Praga, P3 are peste 200 de angajați în 11 birouri în orașe cheie din Europa, oferind dezvoltări integrate, terenuri, construcții și servicii de mentenanță post-închiriere.