Compania austriacă OMV, acționarul majoritar al Petrom, a dat în judecată statul român, pentru încălcarea contractului de privatizare, în timp ce Guvernul și Parlamentul amână în mod nejustificat, majorarea redevențelor petroliere.
Acțiunea în judecată a fost depusă în luna martie, la Curtea Internațională de Comerț de la Paris, iar motivul este acela că OMV nu a primit cei 542 de milioane de euro prevăzuți în contractului de privatizare, pentru recuperarea investițiilor de mediu.
Potrivit raportului pentru anul trecut al companiei petroliere, în contractul de privatizare, statul român s-a obligat să plătească OMV suma amintită, pe care această companie urma să o investească în lucrări de mediu legate de poluarea istorică.
“În aprilie 2016, OMV a transmis statului român o notificare de dispută în ceea ce privește anumite solicitări neplătite de statul român pentru decontaminarea unor sonde și reabilitarea mediului, în sumă de 34 de milioane de euro”, se arată în raportul OMV.
De la momentul transmiterii notificării, statul român și OMV au avut la dispoziție 180 de zile pentru a rezolva amiabil această dispută.
“Acest deadline a expirat în 19 octombrie 2016 și, la data de 7 martie 2017, OMV a inițiat procedurile de arbitraj împotriva statului român, în concordanță cu regulile ICC (Curtea Internațională de Comerț, Paris/Franța)”, mai spun reprezentanții companiei austriece în document.
Privatizarea Petrom s-a făcut prin lege, în timpul Guvernului Năstase, iar statul român s-a angajat ca pe o perioadă de 15 ani de la data finalizării privatizării – începând cu 14 decembrie 2004 – să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenții în legătură cu contaminarea istorică a mediului, conform termenilor și condițiilor prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul.
În plus, timp de 30 de ani de la data finalizării, statul trebuia să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenții în legătură cu abandonarea și scoaterea din funcțiune a sondelor abandonate, oprite, închise sau care așteaptă să fie abandonate, la data semnării sau finalizării, după caz, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul.