OMV Petrom, producătorul de țiței și gaze din sud-estul Europei, a inaugurat un nou tronson de cale ferată în interiorul rafinăriei Petrobrazi, de 1,4 kilometri pentru care a investit aproximativ 1,7 milioane de euro, potrivit Club Feroviar.
Lungimea căilor ferate în exploatare în interiorul rafinăriei a ajuns la aproape 50 de km, inclusiv cu tronsonul nou inaugurat. Aproape trei sferturi din rețeaua de căi ferate din Petrobrazi a fost modernizată în ultimii 10 ani. Investițiile pentru aceste modernizări (incluzând lucrările de mentenanță) depășesc 50 milioane de euro.
”Folosim transportul pe calea ferată pentru o parte importantă a producției de carburanți de la Petrobrazi. Carburanții sunt încărcați în vagoane cisternă în interiorul rafinăriei, iar calea ferată de la Petrobrazi face legătura cu rețeaua publică. Apoi, carburanții sunt transportați la depozitele noastre din țară, de unde sunt distribuiți ulterior către benzinării. În ultimii ani am făcut eforturi importante pentru a optimiza din punct de vedere logistic acest traseu al carburanților. Inaugurarea noului segment de cale ferată ne va permite să reducem și mai mult costurile datorită reducerii timpilor de manevră și va contribui la creșterea siguranței operațiunilor”, a precizat Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.
Noul tronson de cale ferată construit în zona instalației de cocsare are rolul de a interconecta alte patru linii existente, ușurând astfel modul de manevră al garniturilor de tren. Anual, în rafinăria Petrobrazi sunt încărcate peste 50.000 de vagoane cu produse petroliere.
OMV Petrom este un grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane de barili echivalent petrol (bep) în 2016.
OMV, companie industrială listată în Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,79% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.