Ordin comun MTCI-MS. Obligațiile transportatorilor rutieri de pasageri, în starea de alertă

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTCI), Lucian Bode, și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au emis Ordinul nr. 984/829/15.05.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 404 din 16 mai, cu măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță sanitară în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă.

Prevederile actului normativ stabilesc, pe durata stării de alertă, o serie de obligații în sarcina operatorilor economici care administrează infrastructura de transport, precum:

  • să ia măsurile necesare pentru asigurarea distanței de protecție între persoane de cel puțin 1,5 m în zonele cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale aeroporturi și, respectiv, stații de metrou, prin configurarea, după caz, a traseelor de deplasare a persoanelor cât și a suprafețelor de staționare temporară în astfel de zone, cum sunt, în funcție de specificul fiecărui mod de transport: zonele de așteptare din interiorul terminalelor/stațiilor de pasageri, ghișeele de înregistrare/vânzări bilete, birourile de informații, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de securitate, zonele de îmbarcare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic la intrarea în țară;
  • să ia măsuri pentru informarea pasagerilor, prin afișe sau mijloace sonore sau video cu privire la măsurile de protecție sanitară;
  • să efectueze dezinfecția periodică a zonelor cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale aeroporturi și stații de metrou precum și a mijloacelor de transport în comun.

Totodată, dispozițiile ordinului stabilesc că, pe durata stării de alertă,  purtarea măștii de protecție care să acopere nasul și gura este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, locurile de îmbarcare/debarcare, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport în comun

În același timp, prin ordinul comun de ministru, s-au stabilit și seturi de măsuri ce urmează a fi luate pentru fiecare tip de transport, terestru, subteran, aerian și naval.

Măsuri și reguli care se impun a fi implementate în domeniul transportului rutier de persoane, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19

  • La urcarea în vehicul vor fi montate dozatoare cu soluții dezinfectante. Se va efectua obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport înainte de placarea în cursă.  Va fi evitată măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusul. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă;
  • Conducătorul auto va fi dotat cu mască de protecție;
  • Purtarea măștii este obligatorie pentru accesul la bordul vehiculelor de transport pasageri, precum și pe toată durata călătoriei;
  • Spațiul conducătorului auto va fi izolat sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială;
  • Conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială în timpul pauzelor și perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (șoferi, pasageri, persoane adiacente parcursului, etc.);
  • La îmbarcare/debarcare, pasagerii vor respecta o distanță de siguranță minimă unul față de celălalt;
  • Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din față, iar coborârea pe cealaltă/celelalte uși;
  • Pentru microbuzele este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus;
  • Pentru transportul pasagerilor în regim de taxi și alternativ sunt obligatorii următoarele măsuri:

o   transportul pasagerilor se efectua doar pe locurile din spate;

o   conducătorul auto va fi dotat măști și dezinfectant de tip biocid;

o   se va delimita spațiul dintre conducătorul auto și pasageri,

o   pasagerii au obligația de a veni la locul de îmbarcare cu mască de protecție și de a purta masca de protecție la urcarea în vehicul și pe toată durata călătoriei;

o   utilizarea mănușilor de către șofer în cazul mânuirii bagajelor clientului sau  interacțiunii cu alte persoane (agenți control, etc.) este obligatorie precum și dezinfectarea mâinilor, după îndepărtarea mănușilor într-o pungă special destinată;

o   igienizarea și dezinfectarea interiorului autoturismului este obligatorie în fiecare zi;

o   se vor utiliza cu precădere plățile electronice. 

„Menționăm că actul normativ a fost emis în conformitate cu prevederile OUG nr. 68/14.05.2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu incidență în domeniul managementului situațiilor de urgență și al protecției civile, precum și în temeiul prevederilor  Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nr. 24/14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de noul coronavirus (CIVID-19)”, precizează Ministerul Transporturilor, în comunicatul transmis redacției.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.