Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunțat, în seara de 9 aprilie, că a emis Ordonanța Militară nr. 8, cu noi interdicții – printre care prelungirea cu încă 14 zile a sistării zborurilor spre/dinspre Spania, dar și a exporturilor de grâu, porumb, mălai, orz, floarea soarelui, zahăr, ulei și a altor produse agroalimentare.
„Există și o anexă despre închiderea totală sau parțială a unor puncte de trecere a frontierei sau deschiderea unora dintre ele. Prin punctele de la granița cu Ungaria se permite intrarea și ieșirea lucrătorilor transfrontalieri cu utilaje agricole. Se exceptează de la măsurile de izolare sau carantinare lucrătorii transfrontalieri de la granița cu Ungaria care nu au simptome specifice infectării cu coronavirus. Se aplică o excepție de la izolare sau carantinare pentru tehnicienii care vin în România pentru instalare, service pentru tehnica medicală”, a precizat ministrul Vela.
Totodată, „autorităile competente vor aviza orice transport aerian, chiar dacă aeroporturile sunt sub autoritatea autorităților județene”, a arătat demnitarul, amintind de „situația neplăcută la Cluj”, unde circa 1.500 de oameni s-au înghesuit în parcarea aeroportului, pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură.
Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată durata stării de urgență.
„Pe perioada stării de urgență se interzice și se suspendă exportul următoarelor produse: grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, floarea soarelui, ulei, zahăr, produse de brutărie, biscuiți, turte. Procedurile de export aflate deja în derulare se supendă pe durata stării de urgență. Pentru siguranța alimentară se suspendă activitatea de emitere a certificatelor fitosanitare pentru exportul produselor agroalimentare supuse acestor restricții”, a adăugat ministrul de Interne.
În zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități.