Ordonanța „trenuleț”, adoptată

Guvernul Cîțu a adoptat, în ședința din 30 decembrie – ultima din 2020 – Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 226 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

Ordonanța a fost denumită de premierul Florin Cîțu „trenuleț”, deoarece modifică mai multe acte normative. unul dintre acestea este cel prin care punctul-amendă  fost plafonat și în anul 2021 la 145 de lei.

Premierului Florin Cîțu a precizat, la briefingul de presă: „Ordonanța aceasta, „trenuleț”, garantează că, în 2021, vom avea creșterea economică pe care o estimăm. În același timp, este o ordonanță care garantează că putem să reașezăm economia pe picioarele ei, pentru perioada – şi zic, termen scurt – 2021-2024 și apoi să construim în viitor. Era nevoie de această ordonanță în acest moment, era nevoie de acest respiro, pentru a putea după aceea să construim de aici”.

Prim-ministrul a detaliat unele dintre măsurile prevăzute în noua OUG:

„În primul rând, am să vorbesc despre ordonanța inițiată de Ministerul Finanțelor, care are mai multe reglementări în interior. Aş începe cu măsura, de fapt, v-aş spune că această ordonanţă reprezintă un impact bugetar sau o economie la buget de 17,6 miliarde de lei pentru anul 2021.

La primul articol – se mențin în cuantum brut salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administrația publică centrală şi locală, inclusiv personalul care ocupă funcția de demnitate publică şi funcții asimilate acestora la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020. Acesta este un impact bugetar de aproape 12 miliarde de lei – şi aici sunt mai multe lucruri pe care le-am luat în calcul. În primul rând, am spus că la baza deciziei stă şi ceea ce am văzut că s-a întâmplat cu Legea salarizării unitare în ultimii trei ani de zile, o lege care a fost aplicată prost, o lege care a creat discrepanțe, deşi promitea să rezolve inechitățile din sistemul public, o lege care a fost urmată de foarte multe excepţii.

Ca să putem să corectăm aceste lucruri, este nevoie să luăm o pauză şi prin această ordonanţă luăm o pauză şi, bineînţeles, în perioada următoare, vom veni cu clarificări. În acelaşi timp, trebuie să ştim – şi am spus acest lucru tot anul – România, alături de economia globală, trece printr-o perioadă dificilă. În 2020, aşa cum am spus la început, nu ne-am atins de veniturile nimănui din sectorul public şi am avut măsuri pentru a susține sectorul privat. Nici acum – şi iarăşi trebuie să fie foarte clar – nu venim cu nicio tăiere, nu se întâmplă nimic cu veniturile din sectorul bugetar, rămân la nivelul din decembrie 2020, după ce a fost o creștere anul trecut de 25% și alte sporuri în mai multe sectoare. Deci, anul acesta, pentru a corecta aceste inechități și pentru a ne menține într-un deficit bugetar de 7%, trebuie să luăm această decizie.

Urmează și alte măsuri similare, aș vrea să mai menționez câteva din această ordonanță, care este o ordonanță foarte mare: acordarea în 2021 a voucherelor de vacanță, în cuantum de 1.450 de lei. V-am spus din primul moment că pentru noi sectorul HoReCa este un sector important.

În 2020, a existat IMM Invest, șomajul tehnic, plata a 41,5% din salariu pentru angajații care revin din șomaj tehnic, scutirea impozitului specific, măsură pe care am decis astăzi să o prelungim până în martie 2021. Toate acestea au ajutat sectorul HoReCa. În continuare susținem sectorul HoReCa și pentru 2021 rămân voucherele de vacanță pentru personalul plătit din fonduri publice.

Și mai sunt, bineînțeles, măsuri pe care vreau să vi le spun pentru sectorul privat, dar încă un lucru important, punctul de amendă rămâne la valoarea de 145 de lei, nu se modifică.

Scutirea de TVA cu drept de deducere a livrărilor de dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro al COVID-19, de vaccinuri împotriva COVID-19, precum și a serviciilor de vaccinare și testare aferente, altele decât cele scutite de TVA, conform articolului 292 din Codul fiscal efectuate până la data de 31 decembrie 2022. Deci, includem la scutirea de TVA și alte facilități. Mai mult, eliminăm din categoria bunurilor pentru care se aplică exceptarea de la plata TVA în vamă a deșeurilor prevăzute la art. 331 din Codul fiscal, în vederea evitării unor blocaje la importul acestor bunuri, având în vedere că în nomenclatura combinată nu există codificare tarifară în funcție de caracteristicile tehnice ale acestor categorii de bunuri.

Mai departe, prelungirea cu 3 luni, până la data de 31 martie 2021, a suspendării aplicării sancțiunii prevăzute de Ordonanța nr. 28/1999 pentru neîndeplinirea de către operatorii economici a obligației de a asigura conectarea la distanță a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vedere transmiterii de date fiscale către Agenția Națională de Administrare Fiscală. Aici, știți că este un proces pe care l-am început anul trecut, de conectare a caselor de marcat la Administrația Fiscală. În continuare, și de o parte și de alta, a fost nevoie de mai mult timp și din partea operatorilor economici și din partea ANAF, dar procedura a început, sunt case de marcat conectate și ele for fi finalizate, eu zic că până la 31 martie, dar am zis să ne lăsăm timp mai mult.

Continuarea măsurilor de anulare a dobânzilor, penalităților și a tuturor  accesoriilor reglementate de Ordonanța nr. 69/2020, astfel încât cererea să poate fi depusă până la 31 martie 2021. Aceste măsuri expirau pe 25 decembrie 2020, sunt prelungite până la 31 martie 2021.

Continuarea măsurii de acordare a eșalonării simplificate, reglementate de Ordonanța nr. 181/2020, astfel încât cererea să poată fi depusă până la 31 martie 2021. Extinderea obligațiilor bugetare ce pot intra în restructurare, astfel încât să poată forma obiectul restructurării obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2020 şi nu la 31 iulie 2020. Acestea sunt măsuri pentru sectorul privat, ele expirau majoritatea în 2020, în decembrie, și au fost prelungite.

Continuarea măsurii de soluționare a solicitărilor de rambursare a TVA cu efectuarea controlului ulterior. Știți foarte bine, acestea expirau în ianuarie, sunt prelungite până la 31 martie 2021. Aici, această măsură a fost întâmpinată cu foarte mult scepticism în spațiul public. Ni se spunea că dacă luăm această măsură va crește evaziunea fiscală, tot felul de motive. Din contră, a fost una dintre cele mai bune măsuri pe care am luat-o, a facilitat rambursarea TVA mai rapid, companiile au avut acești bani, au putut să-şi plătească la rândul lor şi alte taxe și așa am reușit în 2020 să avem venituri la buget mai mari decât în 2019, deși a fost un an de criză. Şi sunt mai multe lucruri în această ordonanță. Le veţi vedea pe toate. Repet, impactul este de 17,6 miliarde de lei pozitiv pentru buget”.

Download

Download

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.