Guvernul a aprobat, în ședința din 9 mai, Ordonanţa de Urgenţă (OUG) nr. 64, care permite ajustarea preţurilor în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că peste 5.000 de contracte de infrastructură vor beneficia de prevederile Ordonanţei, iar impactul financiar depăşeşte un miliard de euro.
„Măsura de ajustare a preţului la proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Precizez că în această categorie se încadrează proiectele de infrastructură de transport, de reţele de apă şi canalizare, de deşeuri şi cele cu finanţare din Programul Operaţional Regional. Din acest punct de vedere, impactul acestei măsuri vizează peste 5.000 de contracte care se află în derulare. Am evaluat un impact financiar de peste 1 miliard de euro. După cum bine se cunoaşte, preţul la materialele de construcţii a crescut aproape necontrolabil. Câteva exemple sunt relevante în acest sens: la bitum de peste 255 de ori, la oţel-beton de peste 150 de ori. De asemenea, preţul la utilităţile publice a influenţat în mod hotărâtor ceea ce înseamnă costurile pentru proiectele de infrastructură, iar acest lucru se reflectă şi în indicele de cost total în construcţii publicat de Institutul Naţional de Statistică, a cărui valoare ultimă a fost de 160%”, a spus Boloş în briefingul de la Palatul Victoria.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a scris pe Facebook următorul mesaj: „Documentul iniţiat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este foarte important inclusiv pentru derularea contractelor de infrastructură ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în contextul escaladării preţurilor la materialele de construcţie. Din cauza conflictului militar din regiunea Mării Negre, preţurile la mixturile asfaltice, bitum, oţel sau fier-beton au înregistrat creşteri de peste 40%. Această situaţie s-a suprapus pe criza anterioară, provocată de pandemia COVID-19, care a dus la o creştere a indicelui de cost total în construcţii cu aproximativ 18% (din care 60% a fost generată de creşterea costului la materiale în construcţii şi 40% de creşterea costului cu manoperă). Ordonanţa de Urgenţă, aprobată astăzi, se referă inclusiv la ajustarea preţurilor din contractele de achiziţie publică, contractele sectoriale şi acordurile cadru finanţate integral sau parţial din fonduri externe nerambursabile, aflate în derulare. Luăm astfel măsuri concrete pentru corectarea unor situaţii care pot afecta construcţia obiectivelor de infrastructură de interes naţional sau regional”.