Pall-Ex România a realizat un transport de record mondial

Pall-Ex România, rețeaua de transport paletizat în regim expres, lansată în 2011 în țara noastră, a realizat recent transportul celei mai mari reviste din lume.

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

“De-a lungul celor 7 ani de activitate pe plan local, Pall-Ex s-a remarcat prin livrarea la timp a mărfurilor în 24-48 de ore, oriunde în țară, prin siguranța transporturilor realizate, dar și prin sisteme performante de urmărire a mărfurilor și furnizarea în timp real a dovezii de livrare.

Mai mult, Pall-Ex România a găsit mereu soluții inovatoare de livrare în siguranță pentru mărfuri dificile sau supradimensionate.

Astfel, în 11 mai, la Sibiu, Pall-Ex a contribuit la stabilirea unui record mondial: CSU Fans Magazin, revista suporterilor echipei masculine de baschet BC CSU Sibiu, a fost tiparită la dimensiuni record de 1,04/ 1,48 m, într-un tiraj de 100 exemplare. Recordul a fost omologat de către Guinness World Records, autoritatea la nivel mondial ce atestă, verifică și certifică recordurile din întreaga lume”.

Revista a fost tiparită în Cluj, iar Pall-Ex România a realizat transportul acesteia la Sibiu, unde a fost omologat recordul.

“A fost o mare bucurie și totodată ne-am simțit onorați să realizăm acest transport. Nu se întâmplă adesea să ai ocazia livrării unui produs de record mondial. Pall-Ex România a acordat acestui transport atenția pe care o acordă tuturor mărfurilor care tranzitează rețeaua având întotdeauna ca principal obiectiv livrarea la destinație, la timp și în siguranță a mărfurilor. Ne bucurăm că suntem parte dintr-un moment istoric, scris în 11 mai la Sibiu”, a declarat Claudiu Hila, General Manager Pall-Ex România.

Pall-Ex România funcționează după un model inovator de business și reunește un număr de 38 de companii de logistică care acoperă întreaga țară. Depozitul central se găsește la Sibiu, într-o locație spațioasă amenajată conform ultimelor standarde în materie de logistică.

Pall-Ex România a transportat până în prezent peste 2 milioane de paleți și reprezintă opțiunea de încredere pentru trasportul mărfurilor paletizate a numeroși clienți de renume din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.