Parcare nouă la Aeroportul Otopeni, inclusiv pentru mașini electrice

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a emis, în 8 mai, ordinul de începere a lucrărilor de construire a unei noi parcări la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni, care va avea 662 de locuri, dintre care 66 de locuri (10%), pentru mașini electrice.

Contractul, în valoare de aproape 15 milioane lei și termen de execuție de 6 luni, a fost semnat cu SSAB AG, o firmă de construcții din București specializată în hale industriale / structuri.

„Investiția vizează lucrări de amploare pe o suprafață de 20.265 mp, pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului. (…) Compania Națională Aeroporturi București a inițiat deja demersurile pentru construirea altor parcări, prin care să se amenajeze 1.600 de noi locuri de parcare, dar și pentru modernizarea și consolidarea parcării etajate Sosiri”, au precizat reprezentanții CNAB.

Pentru parcarea de scurtă durată de la Sosiri, tariful este de 10 lei / 30 minut,e respectiv 20 de lei / oră.

Aeroportul Otopeni este cel mai mare din țară cu un trafic de aproape 15 milioane pasageri în 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.